Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă a aprobat în Ședința Guvernului din 31 august 2022 o Hotărâre ce modifică HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în sensul completării sumelor pentru asigurarea resurselor financiare necesare plății ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, pentru perioada aprilie 2022-septembrie 2022.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale derulează schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură începând cu anul 2014.
Guvernul României ia astfel toate măsurile ca să se asigure de continuarea aplicării schemei de ajutor de stat în anul 2022, fapt ce contribuie la diminuarea efectivă a costurilor de producție prin rambursarea sumelor reprezentând diferențele de accize și stimularea continuității activităților din agricultură.
”Guvernul României a suplimentat fondurile pentru plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, dovedind încă odată că este alături de fermieri. Modificările aduse prin aprobarea acestui act normativ vizează suplimentarea sumelor existente alocate prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022 cu suma de 480.000.000 lei, valoarea totală a schemei în anul 2022 devenind în prezent 817.000.000 lei,”
a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024