Atunci când încă erai pe aici vuia Darabaniul. Şi făcea valuri şi Prutul când adunai tu atâta popor român de dincolo şi de dincoace de râul ăsta care desparte nedrept români de români.

Şi tot ne chemai şi pe noi, dar noi nu şi nu, că eram prea ocupaţi cu floricelele, fluturii şi doinele de pe aici. Şi ne gândeam noi că om fi patrioţi în felul nostru luându-ne de piept aici cu tot felul de analfabeţi, bolnavi cu capul şi curve care au ajuns să ne conducă după cum îi taie capul.

Acum uite că ne pare rău că nu i-am lăsat baltă măcar o zi şi n-am venit şi noi la matale, la una din sărbătorile alea cu lacrimi în ochi puse la cale de Asociaţia „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţei”.

Aud că te-a terminat o boală. Eu nu cred… Nu cred aşa ceva! Eu cred că pe matale te-a omorât dorul de România. De România cea Mare. Şi cred că te-a mai măcinat să vezi cum pe unii, ca mine şi ca alţii, nu ne rodea dorul ăsta de România cea Mare aşa cum te zdrobea pe tine. Iar un râu precum Prutul degeaba îl trece singur un om de un milion de ori într-o viaţă, dacă nu-l trec un milion de oameni deodată.

Şi matale l-ai cam trecut singur, de atâtea şi atâtea ori. Şi acum tot singur ai plecat văzând Moldova asta tot ruptă în două.

Dar poate că acolo, Sus, de la depărtare, unde ai ajuns acum matale, râul nu se mai vede şi Moldova chiar e una singură.

Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace