Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani se pregătește, odată cu elevii, de întâmpinarea examenelor naționale.
Elevii din clasele terminale la nivel de gimnaziu și liceu au șansa de a se pregăti suplimentar pentru examenul de evaluare națională, respectiv bacalaureat. „În fiecare an este o pregătire suplimentară cu elevii de clasele a VIII-a și a XII-a. Chiar eu fac pregătire la elevii de clasa a VIII-a deja de patru săptămâni”, a declarat Dragoș Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Tot în contextul pregătirii pentru examenele finale, în perioada 3-14 noiembrie va avea loc în toate unitățile de învățământ o inspecție tematică cu tema „Pregătirea în vederea susținerii examenelor naționale”.
„Se verifică dacă există un calendar, dacă există un plan de măsuri care a fost aprobat în interiorul fiecărei unități în parte. Directorii ar trebui să fie obișnuiți cu această verificare pentru că ea s-a făcut și anul trecut și în urmă cu doi ani”, a adăugat Dragoș Cristea.
Inspecția urmărește îndeosebi cunoașterea situației concrete din fiecare unitate de învățământ cu privire la existența și implementarea planurilor de măsuri privind ameliorarea rezultatelor la examenele naționale.
CITEȘTE:
Cu ghiozdanul în spate și caiete pe bănci: elevii urmează să primească ultima tranșă de rechizite - FOTOGALERIE
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024