Echipa lui Nicolae Dică a câştigat un meci complicat în Moldova. Harlem Gnohere, Dennis Man şi Florin Tănase au marcat golurile pentru roş-albaştri.
"Ne aşteptam să avem un meci foarte greu. Ei joacă bine pe teren propriu, dar noi am avut agresivitate, am fost pregătiţi din toate punctele de vedere", a spus Dică pentru Digisport
FCSB l-a pierdut pe Mihai Bălaşa, care a acuzat o accidentare musculară încă din minutul 8, atunci când Dică a fost obligat să îl scoată de pe teren.
"Din păcate iar avem probleme cu jucători accidentaţi. Şi Bizonul a acuzat dureri la coapse. Nedelcu şi-a făcut treaba foarte bine.Trebuia să câştigăm acest meci. CFR ar fi luat un avantaj mare. Numai eu ştiu câte emoţii am avut în acest meci. Nu intru în polemică cu cei de la CFR", a adăugat Dică.
După primele 21 de etape, FCSB e pe locul 2, poziţie pe care nu o mai poate părăsi în acest an. Bucureştenii se află la cinci puncte de CFR Cluj şi la patru puncte peste Craiova.
FCSB va susţine pe teren propriu ultimul meci al acestui an contra Viitorului. Duelul va avea loc duminică, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1.
"Junior Morais are probleme la genunchi, a făcut un RMN. La Budescu e o problemă mai veche, de acum trei ani, nu e o problemă uşoară. S-a lovit la antrenament acum trei zile. A făcut şi el un RMN. Nu avem şanse să recuperăm pe nimeni", a încheiat Dică.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024