Barul Doi Cucoși celebru în oraș mai ales prin prisma bătăilor care aveau loc aproape seară de seară, era cunoscut, pe lângă frecvența cu care era vizitat de jandarmi, drept localul cu nume…amuzant sau ciudat, sau ciudat în sensul comic. Situat la parterul unui bloc de pe Bulevardul Mihai Eminescu, localul nu avea nici o legătură cu păsările țanțoșe care-și umflă penele asemenea flăcăilor care-și cărau pumni și picioare. Acum e închis.
Rămân însă alte locuri din oraș care stârnesc zâmbetele celor care trec pe lângă. Spre exemplu, pe strada Ion Pillat din municipiu un magazin de pompe funebre. Nimic ieșit din comun, vorbim despre o afacere care mereu va aduce profit. Numele însă…Fistiq te trimite cu gândul la altceva…înghețată, arborele din țările calde cu flori mici și verzi. În nici un caz însă, coroane sau sicrie. Din interior, explicația vine că spațiul a fost preluat cu tot cu nume, după ce înainte fusese magazin în care se comercializau suveniruri, porțelanuri, argintărie și cristaluri.
La câteva sute de metri distanță, veghează parcă sensul giratoriu de la Bazar, un bar pe acoperișul căruia se poate observa o căruță. Numele evident corespunde cu imaginea: ”La căruță”. Dinăuntru una dintre vânzătoare zâmbește când aude întrebarea: ”De la ce vine numele?” – ”Pur și simplu…nu de la ceva anume, înainte era stuf și se numea La Stuf…acum e căruța”. Ridică din umeri și râde.
Câțiva pași și privirea cade pe o altă reclamă montată de un stâlp ”Vegas – alătură-te celor mai buni!”. Săgeata indică o locație ascunsă privirilor și care momentan este ferecată. Nu se arată nicăieri cu ce anume se ocupă cei care te invită în Vegas. Iar lista numelor amuzante continuă cu tot felul de alte denumiri găsite de mici antreprenori lipsiți (sau nu) de inspirație: D&D pentru o simigerie, Terasa Liliacul, La Grăsuțu pentru un fast-food sau Storm Amanet pentru botoșănenii cu nevoi mari de bani. Iar lista rămâne deschisă...
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024