Proiectul iniţial a fost modificat şi a intrat pe fir DNA-ul
Administraţia comunei a accesat în 2009 un program european de 2,49 milioane euro prin Agenţia de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) care presupunea în rezumat reabilitarea unor drumuri şi construcţia de canalizări. S-a organizat o licitaţie care a fost câştigată de
SC Conrec SA, companie care în mai 2010 a semnat contractul de execuţie a lucrărilor, iar în 2011 un act adiţional prin care prin care s-a amenajat un alt drum faţă de cel din proiectul iniţial, motivaţia oficială fiind că este necesară calea de acces spre staţia de epurare, cale de acces care coincide însă cu traseul pe care primarul de la acea dată,
Vasile Adăscăliţei, a ridicat o casă pe care a donat-o fiicei sale. Existând suspiciuni că
primarul de Răchiţi ar fi modificat proiectul în scop personal, s-a depus o plângere la
DNA, care a declanşat o anchetă şi care a solicitat la rândul său
Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) să declanşeze cercetări.
Conrec a cerut în instanţă achitarea lucrărilor... adiţionale
În paralel, conducerea
SC Conrec SA, nemulţumită că nu i se plătesc lucrările efectuate prin actul adiţional, a acţionat în judecată
Primăria Răchiţi. Procesul a început în luna aprilie a anului trecut, iar în iunie 2013 s-a terminat,
„Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. CONREC S.A. Botoşani împotriva U.A.T. Răchiţi prin primar. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 516.592,59 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate de pârâtă, lucrări efectuate în baza Actului Adiţional nr. 2/30.05.2011 la contractul de lucrări nr. 5147/27.08.2010”, se arată în
hotărârea Tribunalului Botoşani.
Primăria trebuie să plătească, dar n-are voie să ia banii de la fostul sau actualul primar
Ceea ce este interesant este că magistraţii botoşăneni nu au acceptat cererea de chemare în garanţie a
fostului primar Vasile Adăscăliţei, solicitarea fiind formulată chiar de
Primăria Răchiţi. Judecătorii nu au fost de acord nici cu luarea unei asemenea măsuri faţă de
actualul primar, Gheorghe Iacob, care nu a dorit să achite amintita sumă, susţinând că APDRP refuză să o deconteze.
„Deocamdată s-a dat hotărârea la Tribunal, dar nu am primit motivarea. Trebuie să primim motivarea şi să vedem ce scrie acolo”, ne-a spus
Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiţi.
Demn de menţionată este că, pe parcursul procesului,
Tribunalul Botoşani a cerut unele informaţii de la
DNA Suceava cu privire la anchetă, însă procurorii anticorupţie au refuzat, motivând că sunt încă în derulare cercetările, iar urmărirea penală are caracter nepublic.
Cert este că în forma actuală a hotărârii
Primăria Răchiţi trebuie să plătească peste 100.000 de euro, fără să se poată îndrepta împotriva fostului sau actualului primar atât timp cât instanţa a refuzat chemarea lor în garanţie.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
ALTE INFORMAŢII DESPRE ACEST CAZ:
DNA, DLAF, Tribunalul Botoşani – experţi cu rulete în mâini au ajuns să măsoare ce şi cât s-a făcut într-un proiect de 2,5 milioane euro – GALERIE FOTO
[[banner]]
Mega-afacere de 5 milioane euro din dejecţii respinsă politic la marginea oraşului