M-am regăsit sâmbătă seară printre cei o sută de botoșăneni premiați de municipalitate, citez din hotărârea Consiliului Local, pentru recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani.
Le mulțumesc celor care s-au gândit la mine. Premiul este mai degrabă al colegilor din Echipa Botoșăneanul alături de care am făcut cel mai accesat ziar din județ și între primele 30 - 40 din mass-media românească, dar înainte de asta al celor 15.000 - 20.000 și mai bine de botoșăneni care ne citesc zi de zi și fără de care nu am putea exista.
Dincolo de toate aceste lucruri, fără falsă modestie, cred că, asemeni altor oameni nominalizați de Primăria Botoșani, nu merit acest premiu.
Și de aceea am hotărât să îl acord, măcar simbolic fiindcă placheta este inscripționată cu numele premiantului, unui om care în opinia mea ar fi meritat să se afle pe acea listă, dar la care bag de seamă că nu s-a gândit cineva.
Este Petre Attila Kiss, primul medic neurochirurg care profesează la Spitalul Mavromati. Este un tânăr care începând cu 2016 face la Botoșani operații care înainte de acest an se efectuau, cel mai aproape pentru noi, la Iași. Ar fi putut să o facă și el la Iași ori la Cluj, de acolo de unde vine, sau în orice altă clinică universitară din România. Bineînțeles, ar fi putut pleca și în străinătate. Dar tânărul doctor a ales să vină la Botoșani și, mai ales, să rămână aici și să salveze vieți, să schimbe destine. Și asta într-o vreme în care tinerii fug pe capete din acest colț parcă uitat de lume.
Datorită medicului Kiss la Botoșani s-a deschis pentru prima dată un compartiment de neurochirurgie.
Cuvintele noastre, ale celor de la Botoșăneanul, pot oferi eventual o mângâiere. Mâinile doctorului Kiss vindecă însă.
De aceea, d-le doctor, Placheta Omagială ”Centenarul Marii Uniri” este a dumneavoastră.
O meritați!
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024