Ghinioane peste ghinioane la expoziţia agricolă organizată de asociaţiile „Moldoovis” şi „Bovilact” împreună cu liberalii botoşăneni. După ce Crin Antonescu a făcut o criză de sciatică şi nu a mai putut ajunge la Botoşani, iar anunţata vizită a secretarului general al PNL Radu Stroe nu a mai avut loc, singurul oficial de la centru care a venit la manifestare a fost vicepreşedintele Mihai Voicu.
După sosirea sa, timp de vreo 15 minute liberalii botoşăneni în frunte cu deputatul Florin Ţurcanu şi-au tot pregătit discursurile de pe scenă. S-a întrerupt spectacolul folcloric pentru ca agricultorii şi neagricultorii din PNL să îşi prezinte mesajele, însă n-au apucat să o facă decît reprezentantul Staţiunii de Cercetare Popăuţi şi parţial Ionică Nechifor, preşedintele „Moldoovis” pentru că a picat sonorizarea. „Este sabotaj”, a repetat aproape obsesiv preşedintele PNL Botoşani, mai în glumă, mai în serios. Tema a fost preluată şi de primarul de Vîrfu Cîmpului Aurel Ungureanu, care duminică a făcut-o pe-a prezentatorul de spectacole. După ce au aşteptat vreun sfert de oră în van repararea intalaţiei, liberalii, cu Ţurcanu şi Voicu în frunte, s-au pus pe-o baie de mulţime, dînd mîna cu sute de oameni. După aproximativ o oră, timp în care pe scenă au urcat alte formaţii de muzică populară, liderii PNL au urcat din nou pe scenă şi au reuşit, în sfîrşit, să se adreseze oamenilor şi să facă propagandă partidului.
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile