Sala de operaţii inundată săptămâna trecută este încă nefuncţională.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, instalaţia a fost reparată de firma constructoare iar spitalul nu a plătit niciun leu, lucrările fiind încă în garanţie. „În acest moment sala ortopedie este închisă, nu s-au reprogramat cazurile încât operaţiile din acea sală au fost preluate de sala III Chirurgie. Pompa a fost mutată în centrala termică iar deasupra a rămas doar tubulatura. Urmează să vină reprezentanţii firmei de mentenanţă pentru a efectua mentenanţa aparaturii. Nu putem să dăm drumul fără să verifice în ce stare sunt aparatele. E posibil să se fi defectat”, a spus Ştefan Bercea
Marţea trecută, o ţeavă care asigura recircularea apei la instalaţia de climatizare s-a spart în timp ce medicii operau o pacientă.
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
ATENȚIE: Stradă închisă astăzi în municipiul Botoșani din cauza unei avarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Ianuarie 2025, cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Suport psihologic gratuit pentru liceeni, părinți și profesori
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Cancerul pulmonar, din ce în ce mai frecvent printre nefumători.
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile