După două zile în care au întrerupt alimentația complet cei 12 consilieri din cadrul Serviciului de Probațiune Botoșani au renunțat la forma extremă de protest.
Au intrat în greva foamei pentru o perioadă de două zile, începând de luni, 18 decembrie 2023.
„În urma informațiilor transmise de colegii care au participat ieri la protestul organizat la sediul Ministerului Justiției, dar și din cauza faptului că deja am început să resimțim efectele privării de hrană, fapt confirmat și de echipa de la Serviciul Județean de Ambulanță care ne-a monitorizat, am decis să schimbăm această formă de protest, cu una care să nu ne afecteze starea de sănătate”,
este anunțul celor de la Serviciului de Probațiune Botoșani.
La acest moment se așteaptă materializarea demersurilor făcute de Ministerului Justiției și Direcția Națională de Probațiune, pentru punerea în executarea a sentințelor judecătorești prin care sunt reparate veniturile materiale ale acestei categorii profesionale.
În urma discuțiilor cu liderii sindicali de la nivel național deocamdată în cadrul acestei instituții se vor desfășura activitățile esențiale cu persoanele supravegheate, fiind luată în calcul varianta întreruperii activității pentru o perioadă de două ore, zilnic.
În situația în care săptămâna viitoare nu vor fi virate sumele de bani cuvenite este luată în calcul încetarea totală a activității.
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024