Aplicabilitatea legii de salarizare unice pe anul 2010 va fi dezbătută luni, 1 februarie în cadrul unei şedinţe cu scop de consiliere la care vor participa reprezentanţii instituţiilor deconcentrate, dar şi ordonatori principali de credite de la nivel local şi judeţean.
Întîlnirea va avea loc la orele 10:00 la Palatul Administrativ în prezenţa şefilor instituţiilor locale, a conducerii Consiliului Local, Consiliului Judeţean dar şi a primarilor administraţiilor publice locale, care vor asista la şedinţă prin sistemul de comunicare VPN.
„Şi ordonanţa 32 precum şi ordonanţa 1 lămuresc aspecte din aplicarea legii salarizării pe 2010 avînd în vedere că acest act normativ se aplică în două etape, una de la 1 ianuarie 2010, cealaltă de la 1 ianuarie 2011. Prima etapă este una tranzitorie în care se recalculează salariile de bază precum şi aplicarea unor sporuri care să nu ducă la realizarea unor venituri mai mici decît în 2009, iar de la 1 ianuarie 2011 salarizarea va fi făcută în funcţie de salariul minim pe economie, multiplicat cu un coeficient de ierarhizare funcţie de vechime, de locul de muncă ş.a.m.d.„, a declarat Radu Drăguş, fost director al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Botoşani.
Radu Drăguş a mai declarat că, de la data de 3 februarie 2010 şi pînă la 31 martie, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale va efectua o verificare a modului de calculare a salariilor de bază, conform legii 330. Practic aceste verificări constă, potrivit ordinului ministrului de finanţe şi cel al muncii în comun, în faptul că, toţi ordonatorii principali de credite, vor trebui să trimită prin Trezorerie o fundamentare a calculului salariului de bază care va ajunge la Agenţia de Prestaţii Sociale. După verificarea acestor date, conducerea acestei instituţii, tot prin Trezorerie va transmite ordonatorilor principali de credite răspunsurile referitoare la aceste fundamentări salariale. S-a apelat la această metodă întrucît Trezoreria este instituţia care se ocupă cu toate plăţile bugetare.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024