Personalul din cadrul Consiliului Județean Botoșani și al instituțiilor subordonate, inclusiv cele sanitare și sociale, va avea parte de o importantă creștere salarială. Începând cu data de 1 august lefurile ar urma să le fie mărite cu până la 12%.
La CJ Botoșani s-a inițiat un astfel de proiect care are ca punct de plecare OUG 27 din 30 iunie 2015 prin care se permite administrațiilor locale să majoreze retribuțiile într-un procent până la cel menționat cu îndeplinirea a două condiții. Prima este ca instituțiile să se încadreze în bugetul aprobat pentru acest an, iar a doua de a se încadra în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform legii. Procentul de creștere poate fi diferit de la o categoria de personal la alta. CJ Botoșani are în jur de 20 de instituții subordonate, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și unitățile de învățământ special nebeneficiind de majorarea în cauză. Pentru a fi aplicată la toate celelalte instituții este necesar ca plenul CJ Botoșani să adopte în ședința ordinară din 30 iulie un proiect de hotărâre întocmit pe această temă. (S.B.)
CLICK ȘI VEZI LISTA UNITĂȚILOR SUBORDONATE CJ BOTOȘANI
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024