O asistentă medicală cu toate studiile de profil absolvite și peste 30 de ani de muncă, a ajuns să câștige un salariu mai mic decât minimul pe economie. Se întâmplă la Botoșani. Se întâmplă în sistemul de sănătate românesc, spun liderii sindicali din Sănătate. Mai mulți membri ai Uniunii Sindicale Sanitas din Botoșani au purtat discuții cu șefii de la județ despre condițiile ingrate în care aceștia sunt nevoiți să lucreze.
Prezenți la discuții au fost președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Gheorghe Sorescu și prefectul județean Costică Macaleți, care în timpul discuțiilor mai mult au tăcut și au ascultat ofurile sindicaliștilor. S-a discutat despre sporul de vechime, despre sumele câștigate în instanță, muncă multă, salarii mici și personal puțin.
Vreme de o oră, angajați ai secțiilor Spitalului Județean „Mavromati”, s-au plâns conducătorilor județului de condițiile în care sunt nevoiți să lucreze. Una dintre asistentele de la Secția de Obstetrică și Ginecologie a scos fluturașul de plată, cu suma de aproape 1.100 lei, după 13 ani de muncă.
O altă asistentă medicală i-a întins președintelui CJ fluturașul cu 640 lei salariu și încă vreo 300 pentru un spor de vechime de 30 de ani. „La 1 august aș face 35 de ani de muncă în domeniu, și salariul total ajunge undeva la 1.000 lei, asta cu tot cu suma de 100 lei care a intrat acum, recent, dată de la Guvern”, s-a plâns femeia. „Dar aveți mai puțin decât cere minimul pe economie”, a protestat Gheorghe Sorescu, care s-a arătat surprins de declarația femeii și a studiat cu atenție bucata de hârtie cu salariul pentru o lună al asistentei medicale.
„Bătaie de joc în sistemul medical”, cam asta ar fi concluzia la care au ajuns sindicaliștii care au protestat astăzi în fața Prefecturii din Botoșani.
Cu ce răspuns au venit șefii de la județ, imediat pe Botoșăneanul!
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024