Ne impresionează, aplaudăm, lăcrimăm, dăm like-uri, inimioare, chiar ne exprimăm cu entuziasm gratitudinea și recunoștința față de ei. Ei, adică medicii voluntari care străbat zeci de kilometri uneori, care înfruntă noroaiele, gerul, arșița pentru a salva o viață.
Viață de pisică, de cățel, de pasăre, de… liliac. Ei sunt salvatorii. Dar dincolo de aplauze, like-uri și inimioare, realitatea este una crudă, dureroasă.
”A fost o săptămână infernală cu extrem de multe cazuri, cu o mulțime de cereri de ajutor și mulți oameni care au impresia că avem rezolvarea tuturor problemelor din orașul ăsta legat de animale... Cât de mult am vrea, nu putem să vă mulțumim pe toți, deși nu de multe ori ne depășim limitele fizice și psihice pentru a face acest lucru”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Iar voluntarii pot fi numărați pe degete la Botoșani. Solicitările, în schimb, se îngrămădesc cu duiumul, de la o zi la alta mai multe. Implicarea semenilor, însă, se reduce de cele mai multe ori la a da un telefon. La care se mai adaugă și insulte câteodată…
”Oamenii care se implica și ne ajuta prin acțiuni de voluntariat îi putem număra pe degetele de la o mână, în schimb numărul de oameni care ne cer ajutorul zilnic este uriaș… Mărturisim că nu de puține ori suntem insultați atunci când suntem nevoiți să spunem NU, însă nu uitați că atunci când vine vorba de cazurile nimănui noi suntem doar voluntari, iar acest lucru este o alegere pe care o facem cu drag pentru aceste suflete, nu este o datorie și nici o obligație”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Un caz grav, petrecut săptămâna trecută, a scos la iveală chiar aceste aspecte. Căci, spun medicii, ”nu avem cum să nu ne manifestăm indignarea pentru că, deși oamenii ar putea face mai mult, nu fac...”.
”Am primit peste 15 telefoane și mesaje legat de acest pisoi și, deși începeam să ne pierdem răbdarea, tuturor le răspundeam “să ajungă la cabinet și vom încerca să găsim o soluție pentru el”. Deși era într-o stare mai mult decât gravă nu a putut nimeni să-și rupă jumătate de oră și câțiva litri de benzină să-l transporte 30 km, tot Dana voluntara noastră când vine vorba de cazurile de pe Dorohoi după terminarea programului la muncă a reușit să-l transporte... Și așa, din momentul în care a fost semnalat și până a ajuns la noi, deși era într-o stare care se impunea o intervenție de urgență au trecut aproape 10 ore”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Cruzimea proprietarului, dacă există un proprietar, i-a șocat pe medicii veterinari.
”Nu știm dacă este o pisică cu proprietar sau nu, însă dacă a avut un proprietar îl rugăm frumos să nu-și mai ia un alt animal niciodată. Pe lângă nefericitul accident în urma căruia s-a ales cu o fractură foarte urâtă de mandibulă, mai rar am văzut o pisică cu o stare fiziologică atât de proastă, plin de paraziți atât interni, cât și externi, nu știm efectiv dacă mai putea auzi la cât de pline îi erau urechile de paraziți auriculari”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Pisica este salvată, însă a fost o intervenție foarte dificilă și cu costuri enorme.
”L-am operat, i s-a făcut fixație de mandibulă și l-am scăpat de “bagajul “ de paraziți, genul ăsta de cazuri necesită săptămâni sau chiar luni de recuperare, însă evoluează frumos... Nu a mai întrebat nimeni de el deși mâine se face o săptămâna de când a ajuns la noi, nu a interesat pe nimeni dacă mai trăiește sau dacă tot ce facem pentru el nu costă, însă ne-am obișnuit să fie așa…”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Daca doriți sa sprijiniți cazurile sociale o puteți face
Cont RO69RZBR0000060018778836 titular Asiciatia We Care About Strays
Fotografii cu impact emoțional aici
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024