Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă” a primit astăzi diploma de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, acordată de primarul Cosmin Andrei.
Evenimentul a avut loc în Sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani, după recitalul minunat de colinde susținut de Grupul Psaltic Macarie, alături de Vlad Plăcintă.
Președintele Asociației „Salvează o inimă” s-a arătat onorat de diploma primită pentru activitatea prodigioasă în fruntea acestei organizații nonguvernamentale.
„Vă felicit pentru multitudinea de campanii umanitare încunate cu succes, pentru implicarea dumneavoastră în ajutorarea semenilor care au atât de multă nevoie de sprijin și pentru spiritul altruist”, a fost mesajul primarului Cosmin Andrei.
Vlad Plăcintă a fost propus de primarul botoșănean pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani iar proiectul de hotărâre a fost aprobat de Consiliul Local la sfârșitul lunii septembrie 2021.
Înființată pe 12 decembrie 2012, cu 7,9 milioane de euro – fonduri adunate din donații și 440 campanii desfășurate, Asociația „Salvează o inimă” se implică în acțiuni de salvare a copiilor, în special cu malformații grave, oferindu-le șansa de a trăi și de a se dezvolta pentru viitor. Vlad Plăcintă a câștigat încrederea botoșănenilor și prin faptul că fiecare donație este transparentă și justificată.
Mulți copii și-au recăpătat zâmbetele și mulți părinți și-au redobândit speranța, în derulare fiind multe alte campanii pentru ajutorarea semenilor.
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Cum să ajuți organismul cu colici intestinale
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
„Tăcerea e tot violență!” – Elevii din Bucecea au dat voce soluțiilor printr-un videoclip premiat
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Când ajung pensiile la vârstnicii botoșăneni în luna februarie 2025, atât prin poștă, cât și pe card
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile