La miting vor participa protestatari din județele Iași, Vrancea, Neamț, Suceava, Botoșani, Bacău și Vaslui, sosiți la fața locului cu autoturisme, camioane și motociclete.
Sâmbătă, 10 aprilie 2021, va avea loc un marș motorizat și un miting de protest față de lipsa finanțării autostrăzilor din Moldova, organizate de asociațiile „Împreună pentru A8” și „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”.
Marșul motorizat va porni din mai multe orașe ale Moldovei: Iași – Rondul Păcurari, ora 10,00; Suceava – Hotel Mandachi, ora 10:30; Piatra Neamț – Hotel Ceahlăul, ora 10:30; Târgu Neamț – Piața Adormirea Maicii Domnului, ora 11:30; Botoșani – Parcarea Piața Centrală, ora 10:00; Roman – Casa de Cultură, ora 11:00; Bacău – parcarea de la Catedrală, ora 10:00; Vaslui – Peco OMV, ora 8:30; Focșani – Petrom, Bariera Mărășești, ora 8:00.
Mitingul va avea loc la Cristești, la intersecția DN2A cu DJ 15B ce duce spre Târgu Neamț, în jurul orei 12.00.
”De ce facem acest miting?
Când vine vorba de Moldova, toate guvernele postdecembriste au găsit întotdeauna numai scuze pentru nefinanțarea infrastructurii mari, esențială pentru dezvoltarea acestei regiuni.
Există în acest moment numeroase pericole care ar putea bloca construirea autostrăzilor A7 (Ploiești-Pașcani) și A8 (Ungheni-Iași-Târgu Mureș), piedici care au ca bază atât nefinanțarea acestor obiective de infrastructură rutieră de mare importanță, cât și proasta gestionare a contractelor de realizare a studiilor de fezabilitate aflate acum în derulare. Totodată, pentru nordul regiunii este esențial ca autostrada A7 să includă și tronsonul Pașcani-Suceava-Siret.
Lipsa unei finanțări predictibile, clare și cu sursă precisă a acestor autostrăzi vitale poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor.
Modul defectuos, sincopat în care se desfășoară acum lucrările de foraj pe autostrada A8, în vederea completării studiului de fezabilitate, ne determină să fim neîncrezători în capacitatea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a Ministerului Transporturilor și a Guvernului de a gestiona situația.
Presiunea publică trebuie să continue până la finalizarea acestor lucrări, ce vor deveni noile magistrale ale dezvoltării zonei.
Invităm pe toți cei care își doresc o Moldovă prosperă să ni se alăture în acest protest sâmbătă, la ora 12,00, la Cristești.
Fără acțiuni publice și presiuni continue nu vom avea autostrăzi în Moldova!”, transmit asociațiile Împreună pentru A8 și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024