Pentru a fi înscriși în cele două categorii de vârstă ale concursului, copiii sau părinții acestora vor trebui să prezinte certificatul de naștere sau o copie lizibilă.
În cea mai importantă zi dedicată celor mici, 1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va organiza, în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani, concursul cu premii pentru copii ”Sănătate prin mișcare".
Concursul se va desfășura între orele 12.00 - 14.00 pe strada Ștefan Luchian din municipiul Botoșani, în fața Cercului Militar Județean Botoșani - A.N.A.F, pe două categorii de vârstă, 6 ani (împliniți) - 10 ani (neîmpliniți), respectiv 10 ani (împliniți) - 14 ani (neîmpliniți) și va consta în parcurgerea unui traseu aplicativ, compus din mai multe elemente: sărit șotron, alergare printre jaloane, alergare pe cauciucuri, rostogolire pe saltea, aruncare mingi la precizie, darts și altele.
Premiile vor fi acordate concurenților care vor obține primii cei mai buni trei timpi per categorie, fiind obligatorie parcurgerea tuturor elementelor traseului. În cazul ratări unui element, concurentul are dreptul să reia parcurgerea respectivului element până la depășirea acestuia cu succes.
”Vă așteptăm în număr cât mai mare și vă promitem un concurs de neuitat!”,
IJJ Botoșani
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024