Direcţia de Sănătate Publică (DSP) efectuează anchete epidemiologice care vizează şi bărbaţi însuraţi. Aceştia s-au infectat cu sifilis şi gonoree prin relaţii sexuale purtate în afara cămunului conjugal.
Lunar DSP se confruntă cu şase-şapte noi cazuri de boli prin transmitere sexuală, iar paleta de vârstă este una largă, de la tineri sub 20 de ani şi până la bărbaţi de peste 40 de ani, cu soţie şi copii. Pentru a pune capăt îmbolnăvirilor se demarează cercetări medicale pentru a se afla sursa iniţială a infectării, lucru care nu este tocmai facil de întreprins, mai ales atunci când printre victime se află şi oameni căsătoriţi.
„Dacă găsim doi dintre parteneri şi îi găsim în acelaşi timp este greu de spus dacă este unul sau celălalt. Sunt care se mai ascund, mai ales cei care sunt căsătoriţi, dar nu numai, doar că în cadrul anchetei, cei care fac ancheta sunt destul de specializaţi”, a declarat
Ecaterina Chihaia, epidemiolog şef DSP.
Anchete discrete
Tratamentele pentru astfel de boli sunt gratuite atât pentru cei asiguraţi, cât şi pentru cei fără serviciu, cărora DSP le asigură medicaţia necesară.
„Cu discreţie se efectuează şi anchetele astea. Şi persoana respectivă, căsătorită fiind, sigur că acceptă tratamentul gândindu-se la complicaţiile care pot să apară şi la faptul că pot să îşi îmbolnăvească partenerul de viaţă”, a afirmat
Silvana Tudorache, director executiv DSP. Numărul cazurilor de acest gen se păstrează constant de la un an la altul, însă este superior, de exemplu, celui înregistrat în judeţele din Ardeal.
CITEŞTE ŞI:
Sex bolnav de primăvară, îndrăgostiţii îşi împart frăţeşte sifilisul şi gonoreea