În cadrul ședinței de Comitet Director, care a avut loc ieri, 4 decembrie 2013 conducerea de la Spitalul Județean Mavromati a aprobat seturile de analize specifice, care se vor efectua la nivelul secțiilor. Restul analizelor suplimentare cerute de medic sau de pacient vor fi făcute cu plată.
Măsura luată de șefii de la ”Mavromati” ar urma să fie pusă în aplicare începând cu săptămâna viitoare. ”Avem un centralizator al panelului de analize pe secțiile spitalului. Fiecare secție are un panel de analize pe care le poate efectua fără costuri, cu decontare internă. Bolnavul beneficiază de analizele potrivite pentru patologia bolii respective. Dacă la cererea medicului curant sau a pacientului se doresc analize suplimentare, care nu au legătură cu patologia respectivă, acestea se fac contra cost”, a declarat Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean. De asemenea, managerul a mai precizat și faptul că aceasta este o practică și în alte unități spitalicești, numai la noi totul este gratis.
(A.D)
[[banner]]
CITEȘTE:
Operațiile la cerere vor fi făcute contra cost la Spitalul Județean