Cardurile de sănătate, vor fi emise prin oficiile poștale. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) cheltuielile aferente pentru emiterea cardurilor au fost prevăzute în proiectul de buget pe 2014.
Inițial, asigurații ar fi trebuit să intre în posesia cardurilor până la finele anului în curs, însă președintele CJAS,
Costel Lupașcu susține că în prezent nu se ştie nimic despre data exactă când vor ajunge cardurile naţionale.
”Sunt prevăzuți bani în proiectul de buget pe 2014 pentru ca aceste carduri de sănătate să ajungă la asigurați pentru a putea beneficia de ele. Poșta va trimite direct, prin plic la asigurat acasă, cardul de sănătate, atât scrie și în proiectul de buget”, a declarat
Costel Lupașcu, directorul CJAS Botoșani.
Cardurile de sănătate vor fi produse de către Imprimeria Naţională în două tranşe, iar cheltuielile pentru distribuția lor prin poștă, le va suporta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din bugetul Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
(A.D)
[[banner]]
CITEȘTE:
Carduri noi de sănătate cu donare de organe la Botoşani