Managerul Spitalului Județean a declarat că a făcut mai multe vizite pe secțiile pentru a discuta cu cadrele medicale.
”
Am fost în anumite secții, astăzi o să mergem din nou pentru a discuta cu internările de zi, să facem toate demersurile ca să realizăm aceste internări de zi. Veniturile proprii suplimentare să crească pe fiecare secție, trebuie bani prin orice sursă ca să ieșim din acest impas”, a declarat
Corneliu Mihai, directorul de la Spitalul Județean.
De asemenea, în cazul personalului auxiliar, șeful unității a atras atenția cu privire la relaționarea cu cetățenii, care extrem de importantă.
”
Chiar ieri am avut o întâlnire cu toți asistenții medicali șefi și după aia am avut cu cei de la registratură de la intrare, cu toți cei de la statistică și le-am atras atenția asupra modului de comportament pentru că aici la spital vin oameni cu probleme, cu boli diferite și dacă lucrătorii noștri nu au un comportament corespunzător nu este bine. Și le-am atras atenția că voi lua măsuri drastice dacă nu se vor comporta corespunzător cu pacienții”, a mai spus
Corneliu Mihai.
Până la acest moment nu au existat cazuri cu salariați care să ajungă în fața comisiei de disciplină pentru o relaționare defectuoasă cu pacienții.
(G.E.)
CITEȘTE:
Directorii de la spital au intrat la verificat bucătăria spitalului – AFLĂ ce au găsit