Reprezentanții unității de învățământ din Cristinești au finalizat ancheta în cazul preotului din satul Baranca.
Preotul acuzat că a lovit un copil de 11 ani, în timpul orei de Religie, pentru că a refuzat să facă semnul crucii, a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 10%, pe o perioadă de trei luni. El nu va mai avea dreptul să predea la școala în care învață băiatul. Acesta, la rândul său, va fi ajutat de un psiholog.
Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a declarat, pentru B1, că preotul a fost sancționat cu diminuarea salariului de bază, cu 10%, pe o perioadă de trei luni. De asemenea, ar putea urma și alte sancțiuni după finalizarea anchetei Inspectoratului Județean de Poliție. Elevul agresat a intrat într-un program de consiliere psihologică, s-a întors la ore și nu va mai avea contact cu profesorul, pentru că acesta a fost reîncadrat în alte două structuri de învățământ din aceeași comună.
"Profesorul a fost sancționat cu diminuarea salariului de bază, cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, potrivit articolului 280, din Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, Legea educației nr 1/2011. Sigur, decizia poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare la Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. În afară de asta, s-a dispus reîncadrarea profesorului în alte două structuri de învățământ din aceeași comună, Cristinești și Dragalina. Dumnealui functiona la școala Baranca până la acest incident. Deci ca să preîntâmpinăm alte evenimente nedorite în școala Baranca, s-a dispus această măsură. De asemenea, calificativul anual al profesorului va fi afectat ca urmare a acestei abateri, iar elevul agresat a intrat într-un program de consiliere psihologică și se așteaptă, bineînțeles, ancheta Inspectoratului Județean de Poliție, care nu s-a finalizat încă. În funcție de rezultatul acesteia, ar putea urma și alte eventuale sancțiuni dacă se impun (…) Elevul s-a reîntors la ore, nu va mai avea contact cu profesorul respectiv pentru că el a fost reîncadrat în alte structuri școlare din comună”, a explicat Ciprian Manolache
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
PREMIERĂ la Botoșani: Copil de trei luni operat de medicul Kiss și echipa – VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Mii de botoșăneni angajați prin AJOFM în ultimele zece luni: Cei mai mulți dintre ei sunt bărbați
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024