Un angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Mavromati din Botoșani şi-a dat demisia după ce a aflat că va fi cercetat disciplinar de o comisie specială din cadrul unităţii sanitare.
Acesta şi-a ameninţat şi şantajat un coleg că va face public faptul că suferă de o afecţiune psihică pentru care este sub tratament la secţia de specialitate din cadrul unităţii sanitare în care cei doi activează.
Totul a ieşit la lumină în urmă cu câteva zile, când un angajat al SJU Botoșani a prezentat conducerii spitalului problema, în scris. El a reclamat că este ameninţat de un coleg cu divulgarea de informaţii din propriul dosar medical, în care figura cu reţete şi prezentări la Secţia de Psihiatrie pentru o afecţiune pentru care urma un tratament.
În urma unor divergenţe cu colegul său, cel din urmă l-a ameninţat că va face publică afecţiunea de care suferă. Acesta a sesizat conducerea, însă în momentul trimiterii cazului la Comisia de Disciplină, cel incriminat şi-a dat demisia.
„Pe mine m-a şocat cazul. Deocamdată lăsăm să îşi urmeze cursul firesc. Comisia de disciplină ne va informa dacă este un caz de natură penală sau doar disciplinară. În primul caz vom anunţa şi organele competente, însă cazul trebuie să îşi urmeze cursul”, a precizat Corneliu Mihai, managerul general al SJU Botoşani.
Conducerea unităţii spune că va fi sesizată şi poliţia dacă se confirmă cele spuse. (Sursa: Libertatea)
„Diagnosticul este secret şi după moartea pacientului. Este un lucru foarte grav ce s-a întâmplat”, a mai spus managerul SJU.
Campania „Ajută Mama și Copilul” – sprijin pentru mamele din Centrul Maternal „Micul Prinț”
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Sabău şi-a pus la zid jucătorii, după U Cluj – FC Botoşani 0-1: Nu se poate să arătăm aşa
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Săptămâna Protecției Civile: Pompierii din Botoșani, acțiuni educative în lăcașurile de cult
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Investiție în educație: Sala de sport a Școlii „Elena Rareș” va fi complet renovată
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Patru comune din Botoșani vor avea centrale fotovoltaice
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile