Lucrările de modernizare a străzilor de pământ continuă în municipiul Botoșani.
Primăria Botoșani a început să lucreze în cvartalul III.
Această zonă a orașului care pornește din Împărat Traian este compusă dintr-un număr de 11 străzi: 1 Mai, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Mușat Vodă, Poporului, Casin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor și Vulturului.
Primarul Cosmin Andrei s-a deplasat pe strada 1 Mai, locul de unde pornesc lucrările de asfaltare. Astăzi constructorul lucra la pregătirea terenului, urmând ca de săptămâna viitoare să fie turnat primul strat de asfalt.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Dragi botoșăneni, sunt la periferia orașului, în cvartalul trei. Aici au început lucrările și avem parte de un constructor serios, avem aproximativ 4 kilometri de străzi care vor fi asfaltate, cu o valoare a lucrărilor de aproximativ 6,7 milioane de lei”,
Pe cele 11 străzi pe lângă suprafața carosabilă vor fi amenajate și trotuare pentru cetățenii din zonă.
Conform contractului durata de execuție este de 18 luni, adică până în octombrie 2025. Există posibilitatea ca firma care lucrează în cvartalul III să termine și înainte de termen, existând situații de acest fel în trecut.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile