Botoşani este gazda a două concursuri naţionale care sunt organizate în această săptămână cu participarea a sute de elevi din toată ţara. Este vorba despre olimpiada naţională de limbi clasice care se află în derulare şi cea pentru agricultură care va debuta miercuri.
În cazul celei dintâi care este organizată în perioada 29 martie - 2 aprilie 2013 au venit în județul Botoșani aproape 230 de elevi, însoțiți de 42 de cadre didactice.
Festivitatea de deschidere a avut loc la Teatrul ”Mihai Eminescu”, sâmbătă, 30 martie, cu participarea
Minei Rusu, inspector general în cadrul Ministerului Educației Naționale, Theodor Georgescu - președintele Comisiei naționale, Costică Macaleți - prefectul județului Botoșani, senatorul Doina Fedorovici, deputatul Tamara Ciofu, Viorel Iliuță - viceprimarul municipiului, Gheorghe Sorescu, vicepreședintele CJ şi evident conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Alocuțiunile invitaților au fost urmate de un program de muzică psaltică în interpretarea unui grup de elevi de la Seminarul Teologic Liceal ”Sf. Gheorghe”, un dans grecesc și spectacolul ”Didona și Aeneas” susținut de trupa de teatru ”Katharsis” de la Colegiul Național ”A.T. Laurian”.
Duminică, 31 martie, s-au susținut, la Colegiul Național ”M. Eminescu”, probele scrise la limba latină, respectiv limba greacă, rezultatele finale urmând a fi afișate luni, 1 aprilie, ora 16:30. Festivitatea de premiere va avea loc marți, 2 aprilie, începând cu ora 8,30, la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani.
De asemenea, în perioada 2-6 aprilie, IŞJ va organiza Olimpiada națională de agricultură. Festivitatea de deschidere va avea loc marți, 2 aprilie, ora 17:00, la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani. Candidații vor susține proba scrisă miercuri, 3 aprilie, ora 9,00, la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani, iar proba practică va fi susținută vineri, 5 aprilie, ora 9,00, la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni. Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 5 aprilie, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură din Dorohoi.
CITEŞTE:
Prefectul şi-a băut cafeaua cu Federovici, Huncă şi profesorii de limbi clasice