Astăzi elevii Şcolii Gimnaziale “Ion Bojoi” din Flămânzi au desfăşurat în cadrul săptămânii dedicate “Educaţiei Globale”, proiectul eucaţional “Impactul Mass-Mediei asupra dezvoltării copiilor”, activitate a fost coordonată de profesoarele Adriana Iacob şi Manuela Cesane.
Cu această ocazie, elevii au putut întelege cum este prezentă mass-media în cadrul societăţii prin: ziare, reviste, radio, televiziune şi internet; toate acestea ocupând un loc de vârf în viaţa adolescenţilor; cum îi influenţează informaţiile pozitive, cât şi cele negative, ei putandu-şi forma un stil de viată urmând exemplele mediei. Elevii au învăţat cum să acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de a discerne binele de rău, de a selecta dintr-o vastă masă de informaţii.
“Fiind multe emisiuni care au şi roluri negative asupra adolescenţilor este important ca ceea ce ei vizionează să înţeleagă dacă are un rol informator sau deformator”, a spus
unul dintre coordonatorii proiectului.
Un alt obiectiv al activităţii desfăşurate a fost acela de a-i face pe elevi să conştientizeze efectele negative ale influenţei internetului asupra psihologiei copiilor şi adolescenţilor, care poate crea dependenţă. Prezentarile power point, discuţiile libere despre ceea ce aceştia citesc în ziare şi reviste, modelele de personaje prezente pe micul ecran au captat la maxim atenţia elevilor şi i-a determinat să înceapa o adevărată dezbatere pe această temă.
(A.D)
[[banner]]
CITEŞTE:
Peste 100.000 de absenţe în două luni de şcoală, se coc controale în baruri