Cele două cazuri extrem de mediatizate din Botoșani în care doi tineri și-au pus capăt vieții în cursul săptămânii trecute, sunt considerate de către un cunoscut medic psihiatru ca fiind foarte izolate.
Nu se poate vorbi despre o tendință în rândul tinerilor, este de părere dr. Nicolae Vlad, fost coordonator al Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Botoșani. Medicul spune că tentativele de suicid sunt specifice tinerilor, dar ele trebuie tratate mai degrabă ca semnale de alarmă ale celor care încearcă să își ia viața.
„Cei care vor cu adevărat să se sinucidă aleg metode foarte dure, care nu mai îngăduie cale de întoarcere. La tentativa de sinucidere, omul lasă să se vadă că nu își dorește din tot sufletul să moară, mai are o fărâmă de voință în el să trăiască. Este o dovadă că el nu vrea să moară, ci are o problemă de suflet, socială sau financiară . Pentru ei tentativa este un strigăt de ajutor”, explică dr. Nicolae Vlad.
Faptul că societatea a fost zguduită de cele două cazuri în care o tânără s-a aruncat de la 30 de metri și un elev și-a pus ștreangul la gât în aceeași zi, este considerat de către medicul specialist o întâmplare nefericită:
„Sinuciderea este mai frecvent întâlnită la vârstele avansate, la bărbați, și în cazul Botoșaniului, din mediul rural. La fiecare sinucidere, există circa zece tentative. Cred că a fost o întâmplare că au existat doi tineri care chiar s-au sinucis în aceeași zi”.
Fostul coordonator al Secției de Psihiatrie mai spune că principala cauză a actelor suicidale este depresia, unde un procent însemnat dintre cazuri are și o componență ereditară. Depresia este urmată de alcoolism și tulburările de personalitate în topul celor mai frecvente motive de suicid, dar și schizofrenia sau bolile cronice care au un pronostic sumbru.
CITEȘTE:
Bilanț TRAGIC la Botoșani: Unii tineri se luptă pentru viață, alții și-o iau cu propria mână
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024