Traficul de persoane este sclavia zilelor noastre. Deşi legal sclavia a fost abolită în secolul XIX, estimările spun că sunt mai mulţi oameni în sclavie astăzi decât au fost vreodată în istorie, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Botoșani.
Traficul de persoane are loc în toată lumea, iar Europa nu este ferită. Mii de persoane sunt exploatate anual în diferite forme. La momentul actual, este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme. Unul din motivele pentru care este o afacere profitabilă este că, spre deosebire de droguri, o persoană poate fi revândută.
Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale, iar locul secund e ocupat de traficul pentru muncă forţată. Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerşetorie, la comiterea de fapte ilegale şi altele. Din 2006, 18 Octombrie a fost declarată Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane şi este marcată în toate statele membre UE.
În săptămâna 17-23 octombrie 2016 la nivelul judeţului Botoşani, specialiştii Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, în parteneriat cu Instituţia Prefectului, a desfăşurat diferite activităţi de prevenire a traficului de persoane la o serie de unităţi de învăţământ, discuţiile şi dezbaterile fiind axate pe riscurile de victimizare pe linia traficului de minori. Campania „Săptămâna Prevenirii Traficului de Persoane!” s-a făcut prezentă la liceul ,,Regina Maria “ din Dorohoi, în Şcoala din Hilişeu - Horia (acţiuni realizate in parteneriat cu Asociaţia ,,Clara” si Asociaţia ,,Nicador” din municipiul Dorohoi), dar şi la Colegiul Naţional „A. T. Laurian” , sau Liceul Pedagogic „N. Iorga” din municipiul – reşedinţă de judeţ.
,, Întrucât la nivelul ţârii noastre a fost identificat un număr mare de victime şi o incidenţă crescută a vulnerabilităţilor, datoria noastră e să luăm parte la această zi, concentrându-ne efortul pe creşterea nivelului de conştientizare a problemei şi pe crearea unui mesaj comun pentru a preveni acest tip de crimă organizată in ţara noastră. Înţelegerea dimensiunii acestei probleme în România a dus la dorinţa de a creşte implicarea societăţii civile. Cu ocazia Zilei Europene împotriva Traficului de Persoane, în afară de conştientizare, ne dorim să încurajăm pe toată lumea să se implice, oferind un cadru şi resursele necesare pentru a face acest lucru.” declară coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, scms. de poliţie Liliana Orza.
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024