Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani sărbătoresc, astăzi, Ziua Pompierilor din România.
În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 172 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii, au fost depuse coroane de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi și s-a ținut un moment de reculegere.
Totodată, în cadrul ședinței festive au fost citite mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în gradul militar următor înainte de termen, un ofițer și cinci subofițeri, respectiv: în gradul de colonel – Viorel Iftime, în gradul de plutonier adjutant – Gabriela-Mihaela Ungureanu, Alin Vasile Străchinaru, Iulian-Ștefan Luncașu, George Burlacu și Mihai-Alin Aprotosoaie.
De asemenea, 40 pompieri botoșăneni au primit Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.
Este vorba de maistru militar clasa I (r) Florin Sorin Amurăriță, plutonier adjutant șef Vasile Cornel Arcip, plutonier adjutant Loli Cristian Derscaru, plutonier adjutant Valentin Gabriel Iftodev, plutonier major Marian Podiuc, plutonier major Mihai Marius Știrbăț - pentru 15 ani, locotenent colonel Petrică Gheorghita Ciobanasu, plutonier adjutant șef (r) Benoni Balan, plutonier adjutant șef (r) Danuț Petrescu, plutonier adjutant șf Sorin Tureatcă, plutonier adjutant Amar Mitică Dănilă, plutonier adjutant Cristian Fecioru, plutonier adjutant Lucian Simion, plutonier adjutant Marin Sîrghi, plutonier adjutant Daniel Surugiu, plutonier major (r) Giulian Broscăuțanu, plutonier major Cătălin Florin Cohal – pentru 20 ani, locotenent colonel (r) Laurențiu Constantin Fantu, plutonier adjutant șef Virgil Alexuc, plutonier adjutant șef (r) Corneliu Andronache, plutonier adjutant șef (r) Costel Cristi Cazacu – Gheorghiu, plutonier adjutant șef Daniel Chelariu, plutonier adjutant șef (r) Laurențiu Condrea, plutonier adjutant șef (r) Cornel Coțovanu, plutonier adjutant șef (r) Ovidiu Marcel Cretu, plutonier adjutant șef (r) Constantin Radu Gheorghiescu, plutonier adjutant șef (r) Constantin Mihalache, plutonier adjutant șef Ioan Palade, plutonier adjutant șef Costel Pănescu, plutonier adjutant șef Constantin Relu Răutu, plutonier adjutant șef (r) Bebi Smit, plutonier adjutant șef Marin Stan, plutonier adjutant (r) Florin Liviu Calimandriu, plutonier adjutant (r) Dumitru Cașcadel, plutonier adjutant Radu Pohonțu, plutonier adjutant Ioan Tudose, plutonier adjutant (r) Lulu Țurcanu, plutonier major Manuel Iulian Buhociu, plutonier major (r) Dan Mihai și plutonier major (r) Corneliu Țăruș - pentru 25 de ani.
Atestatele le-au fost înmânate de către inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei, și prefectul județului, Dan Nechifor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024