Peste 100 de botoşăneni s-au îmbulzit la poarta Bisericii Sf. Ilie pentru a primi câteva sarmale şi un păhărel de vin, oferite de reprezentanţii lăcaşului sfânt, cu prilejul hramului Bisericii. Dat fiind faptul că, în zona în care erau oferite sarmalele, oamenii se împingeau pentru nu a rata farfuria cu bucate, a fost nevoie de prezenţa echipajelor de jandarmi care să liniştească spiritele.
Anual, pe data de 20 iulie este sărbătorit Hramul Bisericii Sf. Ilie, prilej cu care botoşănenii participă la slujba oficiată de preoţi în acest sens. Şi la Botoşani, încă de la primele ore ale dimineţii, zeci de botoşăneni s-au adunat în curtea bisericii, pentru a asculta slujba ţinută în aer liber de doi preoţi. Din cauza căldurii de afară şi pentru a nu li se face rău, mare parte dintre credincioşi au purtat pălării sau umbrele şi aveau sticle de apă în mâini.
Şi dacă la slujbă, numărul celor care au păşit pe poarta lăcaşului sfânt era unul de ordinul zecilor, situaţia a fost cu totul alta în jurul amiezei, când oamenii bisericii au început să împartă sarmale şi vin. În curte a fost formată o coadă impresionantă de botoşăneni care aşteptau să primească câte o farfurie în care se aflau două, trei sarmale şi două felii de pâine, dar şi câte un păhărel de vin. Şi din cauza caniculei dar şi fiindcă probabil doza de răbdare cu care s-au înarmat când s-au aşezat la coadă s-a epuizat, credincioşii au devenit nervoşi şi au început să se împingă între ei pentru a putea ajunge mai repede în apropierea cazanului cu sarmale. Cei mai furioşi au fost potoliţi de jandarmii aflaţi în zonă şi care, împrăştiaţi printre oameni au făcut tot posibilul pentru a detensiona situaţia. Norocoşii care au primit porţiile de mâncare, nu au mai avut răbdare până acasă pentru a le degusta, unii dintre ei, servindu-le lângă gardul care împrejmuieşte Biserica Sf. Ilie.