Deşi în toată România numărul copiilor este tot mai mic, în acest sat din judeţul Botoşani a fost nevoie să se construiască trei şcoli şi o grădiniţă ca să aibă unde învăţa cei peste 1.500 de copii.
În România, natalitatea este în scădere, iar în zonele rurale există un fenomen accelerat de îmbătrânire a satelor, cu localităţi-fantomă unde mai sunt câte 2-3 locuitori. În consecinţă, şcolile rămân abandonate, iar profesorii au mari dificultăţi în a-şi asigura normele.
În judeţul Botoşani, există însă un sat unde natalitatea a explodat, scrie Adevărul. Este vorba despre satul Tudor Vladimirescu, din comuna Albeşti, unde fiecare familie are minimum şase copii. Deşi s-ar putea crede altceva, este cea mai dezvoltată localitate din zonă, un adevărat sat de vile, în care aproape fiecare localnic are cel puţin două autoturisme.
Comuna Albeşti, compusă din şase sate, se află la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoşani, aproape de graniţa de nord a României cu Republica Moldova. Cel mai izolat sat este Tudor Vladimirescu, care înainte de epoca comunistă se numea Regele Mihai I.
Cătunul este însă un adevărat fenomen, în condiţiile în care din cei aproximativ 2.000 de locuitori peste 1.500 sunt copii, adică aproape jumătate din populaţia întregii comune. Este satul cu cea mai mare natalitate din judeţ, în care fiecare familie are cel puţin 5-6 copii.
„Păi media de copii, pe familie, este de cinci-şase. Sunt familii care au şi câte 16 copii”, spune primarul comunei Albeşti, Mihai Amarandei.
Localnicele sunt foarte fericite de misiunea lor de mame.
„Sunt foarte bucuroasă că am mulţi copii. Sunt de la Dumnezeu şi ne bucurăm de ei. Este o binecuvântare”, mărturiseşte o localnică, cu opt copii.
În ultimii 10 ani, cel puţin, natalitatea a explodat la Tudor Vladimirescu, iar autorităţile locale au fost nevoite să facă trei corpuri de şcoală pentru ca să încapă toţi elevi.
„Au fost investiţii mari. Am făcut trei corpuri de şcoală dotate cu tot ce trebuie, plus o grădiniţă. Vă daţi seama, numai copii de şcoală sunt peste 500. Apoi mai sunt şi grupele de grădiniţă, care sunt multe”, adaugă primarul.
Directoarea şcolii spune că este una dintre puţinele unităţi de învăţământ care nu se plânge de restrângerea normelor didactice sau de lipsa elevilor.
„Sunt foarte mulţi copii în familie şi este foarte bine pentru şcoală”, precizează Gabriela Buciumanu.
Deşi au mulţi copii şi implicit cheltuieli mari cu aceştia, oamenii din Tudor Vladimirescu nu sunt nici pe departe nevoiaşi. Din contră, este un adevărat sat de vile, plin de case cu cel puţin un etaj. Tinerii, imediat după ce termină şcoala, fac echipe de muncă şi pleacă pe şantierele din ţările dezvoltate ale Europei.
„Sunt oameni foarte harnici. Muncesc mult în afară. Au fost în Israel, Germania, Italia la început, iar acum în Belgia, Anglia”, spune primarul.
Bărbaţii muncesc în străinătate şi se întorc cu bani frumoşi, iar femeile au grijă de copii acasă, spun autorităţile.
„Sunt harnici şi apreciaţi, nici nu beau, nici nu fumează, nu dau bani pe răutăţi. Îi aduc acasă şi fac lucruri frumoase şi îşi cresc frumos copiii. Cu de toate”, mărturiseşte un sătean.
Aproape că nu există sătean din Tudor Vladimirescu fără 2-3 maşini şi tocmai de aceea, autorităţile locale spun că au investit masiv în sat.
„Trebuie să ţinem cont şi de veniturile aduse de contribuabili la bugetul local. Ei văd acolo în afară un nivel de trai şi cer. Am pus asfalt, am făcut grădiniţă, şcoli cu condiţii europene, plus bază sportivă modernă. Investim aici, sunt cereri, în plus avem şi numărul de beneficiari cerut de fondurile europene”, mai spune primarul, potrivit Adevărul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024