Un sat din județul Botoșani a rămas cu doar patru locuitori îi poartă numele celui mai mare poet român.
Un sat-fantomă din judeţul Botoşani se încăpăţânează să supravieţuiască în faţa tuturor vicisitudinilor. Mai are doar patru localnici şi o poveste fabuloasă legată de tinereţea poetului Mihai Eminescu, scrie R3 Media.
La aproximativ 30 de kilometri de municipiul Botoşani, în comuna Gorbăneşti, se află un cătun-fantomă cu o poveste fabuloasă. Cătunul este greu de găsit, doar întrebând din localnic în localnic şi urmând un drum prăfuit de pământ care străbate inima câmpiei arse de soare. Un singur indicator pe care scrie „Mihai Eminescu” arată curioşilor că au ajuns la destinaţie. În pădurea care, de fapt, a înghiţit satul, se intră printr-o boltă de aproape 100 de metri lungime, formată din copacii uriaşi care străjuiesc o cărare abia umblată. Satul în sine mai are doar patru case şi câteva ruine care abia se mai ivesc dintre copaci şi buruieni. Restul a fost revendicat de natură. „Aici suntem doar noi, pădurea, tăcerea şi toate poveştile frumoase de demult”, mărturiseşte pentru Adevărul Vasilică Traian, una dintre ultimii locuitori ai cătunului, ajunsă la 84 de ani.
Satul Mihai Eminescu se numea în urmă cu aproximativ 80 de ani în urmă Vârnăvoaia şi era o comunitate rurală prosperă centrată în jurul conacului boieresc al familiei Vârnav. Cu opt decenii în urmă, erau peste 150 de case în Vârnăvoaia. Cele mai frumoase poveşti ale locului sunt cu Catinca Vârnav, o boieroaică ce stătea în fiecare vară la conacul din sat. „De Catinca, fata boierului Vârnav ştia toată lumea, de la bunici, de la străbunici. A trăit cred că acum 150 de ani. Era atât de frumoasă şi mergea călare prin sat şi prin împrejurimi”, spune Adela Aionesei.
Conacul şi moşia au fost vândute marelui moşier Stamatopol, de origine grecească. Cu acest mare moşier ar fi avut legături şi tatăl lui Mihai Eminescu, căminarul Gheorghe Eminovici. Tocmai de aceea, marele poet ar fi ajuns de mai multe ori în Vârnăvoaia, la conacul lui Stamatopol.
„Venea când era student, vara, în vacanţe. Aşa am aflat de la moş Ghiţă Cojocaru, care la rândul lui ştia de la bunicul său, administrator al moşiei. De Eminescu era îndrăgosită una dintre fetele lui Costache Stamatopol, boierul. Şi îl tot chema aici la masă. Se plimbau, vorbeau”,
spune Vasilică Traian.
A fost cea mai frumoasă perioadă a acestui cătun boieresc, învelit şi atunci, ca şi acum într-o frumoasă pădure. Vârnăvoaia avea şcoală, magazin, bufet sătesc, punct poştal şi chiar dispensar.
Odată cu venirea comuniştilor, destinul Vârnăvoaiei s-a schimbat. Conacul a fost dărâmat, iar numele satului schimbat. În anii 60, Mihai Beniuc, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România acelor vremuri, a făcut demersuri pentru ca acest sat să primească numele de „Mihai Eminescu” tocmai pentru a marca trecerea poetului prin acele locuri.
După numai 20 de ani comunism, noul sat „Mihai Eminescu” era deja în cădere liberă. Colectivizarea a atras defrişări masive pentru a crea spaţii pentru noi terenuri agricole. Defrişările au atras puternice alunecări de teren, iar apoi a venit industrializarea, iar tinerii au plecat pe capete, din sat.
În anul 1990, populaţia satului Mihai Eminescu era la un sfert faţă de cea din anii 50. Mai apoi, în 2010, mai erau şase locuitori, iar în 2023 au mai rămas doar patru. Vasilică Traian şi Adela Aionesei, născuţi şi crecuţi în sat, dar şi doi localnici mai tineri care au venit să găsească o oază de linişte, după pensionare.
Încă din 1990, dispensarul, şcoala, magazinul au încetat să mai funcţioneze, iar azi nici nu se mai cunoaşte locul unde au fost. În mijlocul cătunului se află un parc de mici dimensiuni, cu un bust al lui Eminescu, construit în jurul anului 2000.
(Sursa foto - BZI)
