Victime ale unui lanț al neputinței în care autoritățile locale și cele de sănătate publică dau vina una pe alta, oamenii care încă beau apă de la fântâni sau cișmele neverificate se expun unor riscuri de sănătate de care, de multe ori, nu sunt conștienți.
Pe domnul și doamna Popescu i-am găsit la o cișmea din comuna Frumușica, județul Botoșani, în timp ce își umpleau câteva butoaie cu apă, scrie Europa Liberă.
Cei doi locuiesc la câțiva kilometri distanță de sursa de apă și, când rămân fără prețioasa resursă, se urcă în mașina personală, o Dacia Sandero, merg până la o cișmea și înghesuie în portbagaj butoaiele cu apă de care au nevoie.
E unul dintre locurile cu cea mai „bună” apă din comună, spun soții Popescu, în timp ce umplu cu apă butoaiele albastre din portbagaj. Nici ei, nici ceilalți săteni care se alimentează din aceeași sursă, nu știu că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a stabilit că apa pe care o beau e, de fapt, contaminată. Nu e bună de băut.
Calitatea apei potabile din casele românilor este testată și monitorizată permanent de către furnizorii de apă și de Direcțiile de Sănătate Publică. Deși e potabilă, în parametri științifici, mulți români evită să o bea.
Gospodăria familiei Popescu, la fel ca alte câteva din comuna Frumușica, este conectată la rețeaua publică de apă curentă. Doar că prin rețeaua modernă instalată de operatorul de apă din Botoșani în comuna Frumușica nu curge și apa.
„Avem conductele trase de doi ani, dar nu și apă. Nu înțeleg de ce ne-au mai chemat să ne racordăm”, spune dl Popescu.
Frustrarea oamenilor din Frumușica a fost cu atât mai mare astă-vară când, din cauza secetei, puținele fântâni și cișmele din comună au secat, iar oamenii s-au organizat și au mers la Primărie să protesteze.
„Vrem apă”, s-au plâns sătenii din comuna cu una dintre cele mai noi, dar și uscate, infrastructuri de apă din județ.
Situația absurdă din comuna botoșăneană Frumușica datează deja de doi ani și este cunoscută de toți reprezentanții județului. Primarul comunei spune că, scriptic, trei sferturi din comuna Frumușica ar avea acces la rețea. Doar că, pentru că apa nu curge prin țevi, oamenii au ezitat să își racordeze și gospodăriile.
Doar 30 de gospodării ceruseră racordarea până la finele verii, în condițiile în care comuna are în jur de 5.500 de locuitori. Rețeaua de apă este, momentan, un element de decor în comuna Frumușica.
„În comună avem instalații de apă și canal, dar apă nu avem”, spune și primarul Constantin Bălășanu.
Acesta explică: „Noi suntem pe aglomerația Botoșani – Flămânzi (n.r. de apă). Adică noi suntem așa-zis înțepați de la Flămânzi. Până la Flămânzi sunt și celelalte comune care folosesc apa de pe rețea. Conducta care alimentează Flămânziul este subdimensionată”. Cu alte cuvinte, apa care ajunge pe magistrala principală în zonă nu face față cererii.
Primarul mai spune că operatorul de apă, Nova ApaServ din Botoșani, este cel care a realizat rețeaua de apă care deservește comuna Frumușica.
„Ei au plătit, ei au recepționat”, spune Bălășanu, care dă vina pe proiectul inițial, care nu a luat în calcul că, pe lângă rețeaua propriu-zisă din Frumușica și satele învecinate, ar fi trebuit modernizată și magistrala care o alimentează cu apă.
Recepția unor lucrări privind aducțiunea de apă din comuna Deleni, județul Iași. La începutul anilor 2000, multe dintre satele României au fost dotate cu aceste cișmele albastre. Din multe, însă, nu a curs niciodată apa.
Magistrala a fost construită în anii ’80, pentru o fabrică și câteva blocuri câteva existau atunci în Flămânzi, cel mai apropiat oraș de Frumușica.
Cu țeava în fața porții, locuitorii din comuna Frumușica sunt nevoiți să bea apă din puținele fântâni sau cișmele care nu au secat sau, dacă au bani, să cumpere apă plată.
Ce nu știu mulți dintre ei e că apa pe care o beau nu este potabilă.
DSP Botoșani a verificat, în luna august, apa din fântânile situate în apropierea a două grădinițe și o școală din comună. Rezultatele au ieșit proaste la toate: apa are nu doar nitriți peste valorile admise, ci și bacterii precum E.coli sau enterococi.
„UAT va avertiza populația prin afișarea, la loc vizibil și protejat, «APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT» și va informa consumatorii față de calitatea apei”, a stabilit DSP, printr-o adresă trimisă Primăriei Frumușica.
Europa Liberă a verificat cele trei fântâni la care făcea referire adresa DSP și niciuna nu avea avertismentul privind calitatea apei. Una dintre fântâni e situată în curtea Școlii din Storești. Acolo, un cadru didactic, ne-a precizat că elevii nu beau apă din ea și că fiecare își aduce de acasă propria apă.
(Foto: Europa Liberă)
Oana Sava
Nov 19, 2024
Plinko Casino: O Aventură în Lumea Norocului și Distracției
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Post scos la concurs la Teatrul Vasilache: Până CÂND se depun dosarele
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Candidatul la prezidențiale venit să adune voturi la Botoșani iese din cursă pentru o candidată
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024