Toată așteptarea și îmbrânceala par să fi fost fără sens, și fără un scop nobil. Asta pentru că la mijlocul lunii ianuarie a noului an, alimentele venite prin
Programul European de Ajutorare a Persoanele Defavorizate (PEAD) pentru încă aproape 30% dintre nevoiași se mai găseau în depozit.
„Până pe 15 ianuarie 2015, au fost distribuite ajutoare alimentare unui număr de 6.045 de beneficiari, asta înseamnă 12.090 de pachete. Procentual, cifra reprezintă aproximativ 72% din numărul de beneficiari aflați pe liste în acest moment”, a declarat
Dorin Burlacu, director al Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) Botoșani.
Acesta a mai precizat că toate persoanele care sunt eligibile la data distribuției și care au intrat în această categorie de beneficiari, după data de 1 august până la data prezentă, pot beneficia de aceste produse cu condiția prezentării unui document justificativ care să ateste încadrarea în grupul țintă. În acest scop, s-a întocmit o serie de liste suplimentare, tocmai pentru ca alimentele să ajungă pe mesele celor care au nevoie.
„Listele pe care le avem cuprind beneficiarii eligibili la data de 1 noiembrie, dar cum distribuția a început mai târziu, absolut toate persoanele care în acest moment se încadrează într-una din aceste categorii, pot beneficia de aceste ajutoare alimentare”, a adăugat Dorin Burlacu.
(C.B.)
CITEȘTE:
Oamenii i-au sărit la gât, viceprimarul i-a cerut demisia, el nu are nici o emoție – VEZI ce spune directorul gafeur cu alimentele de la UE
[[galerie-foto]]