Aprobarea „Planului local de acţiune 2017 – 2020 pentru implementarea Strategiei judeţene antidrog 2014 – 2020” a provocat vineri un scandal în toată regula în plenul Consiliului Judeţean Botoşani. Iar disputele au plecat tocmai de la esenţa proiectului de hotărâre supus dezbaterii, adică programul menţionat.
Mai mulţi liberali au reclamat că respectivul plan este făcut doar ca să existe aşa ceva, mai exact ar fi teoretic, fără termene şi date precise şi aceasta în timp ce fenomenul consumului de droguri capătă amploare.
„Am citit şi am analizat în detaliu acest plan în cadrul comisiei juridice şi punctul de vedere al tuturor membrilor comisiei juridice a fost că acest plan reprezintă o copie literă cu literă şi cu virgulă a planului adoptat într-o şedinţă a Consiliului Judeţean în anul 2014. Atât obiectivele, cât şi acţiunile sunt generale. Deşi planul ne este prezentat sub formă de tabel şi capul de tabel prevede indicatori şi termene de evaluare, aceştia nu sunt menţionaţi cu concreteţe, respectiv acele acţiuni nu vizează un public ţintă, o zonă ţintă”,
Radu Anton, consilier judeţean PNL.
Colonelul în rezervă a arătat că planul nu conţine o analiză clară a fenomenului consumului de droguri în Botoşani, judeâ aflat la extremitatea estică a Uniunii Europene, cu toate implicaţiile aferente. El a cerut ca planul să fie asumat de toate instituţiile implicate în prevenirea consumului de droguri.
„Am întrebat: cine face evaluarea? Mi s-a răspuns «eu», adică o singură persoană. Suntem neserioşi”,
Radu Anton, consilier judeţean PNL.
A replicat social-democratul care conduce Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP). Fostul comisar de Poliţie a răspuns că materialul supus votării „reprezintă un plan cadru care este transmis la toate instituţiile cu care se colaborează”, adică Poliţie, Jandarmerie, Inspectoratul Şcolar, iar „dânşii îşi extrag sarcinile concrete şi acolo vom regăsi activităţile punctuale care se desfăşoară la nivelul fiecărei instituţii”. Gheorghe Nazare a adăugat şi că se solicită date care nu pot fi date publicităţii, chiar dacă Radu Anton tocmai asta subliniase, că nu cere asemenea informaţii.
„Mă aşteptam ca planul acesta antidrog să fie mai concret pentru judeţul Botoşani”, a spus şi Florentin Pietraru, consilier judeţean PSD.
A luat cuvântul coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA), pilonul principal al acestui plan, care şi-a început discursul cu tente ironice.
„Vă rog să-mi daţi voie să-l surprind încă o dată pe dl Anton, dl colonel Anton”, a apucat să afirme Vlad Axinciuc.
A fost întrerupt imediat de Costică Macaleţi, preşedintele CJ Botoşani, care i-a cerut să nu intre în polemici.
Coordonatorul CPECA a continuat să se adreseze strict fostului pompier şef al judeţului, amintindu-i că atunci când conducea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a votat planul ca membru al Colegiului Prefectural.
„Ba mai mult de atât. Un raport de evaluare există pe site-ul Instituţiei Prefectului şi înţeleg că întâmpină dificultăţi în a găsi această hotărâre”,
Vlad Axinciuc, coordonator CPECA Botoşani.
Acesta a arătat că Planul respectă Strategia Naţională Antidrog şi s-a adresat din nou „d-lui colonel”, lucru care l-a enervat pe Ion Diaconu. Consilierul i-a cerut : „sunteţi la Consiliul Judeţean, vorbiţi cu consilierii judeţeni. Ieşim din sală?” Vlad Axinciuc a încheiat cu „gânduri de mulţumiri şi aprecieri”, lucru care l-a enervat din nou pe Ion Diaconu, care a acuzat limbajul de lemn.
Stelian Pleşca a spus la rândul său că, în comisie, coordonatorul CPECA i-a informat pe cei prezenţi că a fost o creştere explozivă a consumului de droguri până în 2016, când a stagnat, „iar din ce vedem acum, în 2017, este o explozie a consumului. Nu de droguri, de etnobotanice”.
„Din păcate, dl. Axinciuc, realitatea este cu totul şi cu totul alta. Una este ce scriem şi alta ce ştim cu adevărat. Nu ştiu dacă aţi auzit de acel festival Untold, vedeţi reclamă peste tot, mergeţi să vedeţi unde se ţin pastiluţele şi vedeţi exact cam ce proporţie. Cei tineri ţin pastilele sub limbă”,
Ion Diaconu, consilier judeţean PNL.
În final, după minute bune de dezbateri, în care nu a aflat nimeni câţi consumatori sunt la Botoşani, câte internări se fac pentru consum de droguri, câţi oameni ajung la urgenţe din cauza etnobotanicelor, planul a fost votat de majoritatea PSD, chiar dacă liberalii s-au împotrivit în bloc.
Scandal cu droguri la Consiliul Judeţean: Ţin pastilele sub limbă - See more at: https://t.co/ct0XhXKuy9 pic.twitter.com/Fxm2YAtUCp
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 27 mai 2017
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024