Scandal în cursul amiezei de joi la un cabinet stomatologic din Policlinica. Un medic stomatolog a devenit agresiv atunci când a fost abordat de ziarişti cu privire la angajatele sale, care se aflau în stradă, părând să racoleze clienţi.
Pe la orele amiezii cadrele care activează la cabinetul Anei Maria Năstac din Policlinica Stomatologică Botoşani se aflau în curtea unităţii medicale sau pe trotuar. Pe rând, femeile ori intrau în discuţii cu trecătorii, ori aşteptau răbdătoare pe un scaun. În momentul în care ziariştii locali s-au apropiat de zona în care stăteau pentru a le întreba dacă încearcă să atragă pacienţi, cele trei femei au luat-o la fugă pe scări până la etajul doi, unde se află cabinetul lui Năstac. Deşi iniţial au încuiat uşa, la insistenţele jurnaliştilor, cea care a deschis-o a fost chiar Năstac. Acesta se afla cu cele trei asistente şi un bărbat în cabinet. „
Ia haideţi încoace. Racolaţii unde stau jos? Care pacienţi racolăm, a cui? Le facem piedică? Nu au treabă cu stomatologia?”, au fost cuvintele
medicului dentist care a devenit agresivă la vederea aparatului foto. Ea s-a repezit spre reporterul
Botoşăneanul.ro împreună cu bărbatul aflat în cabinet, având intenţia clară de lovire, însă palma venită a atins aparatul de fotografiat. „
Ia dă mătura încoace să o altoiesc pe asta”, i-a mai spus bărbatului aflat în încăpere
Ana Maria Năstac, care în schimb a trântit uşa cabinetului încuind-o din nou.
Medicul stomatolog Ana Maria Năstac, fiica fostului manager al Spitalului Judeţean Cornel Enache, are deja un „palmares” stufos cu o mulţime de reclamaţii depuse pe la diverse instituţii, de pacienţi pe care i-a tratat şi care ulterior s-au arătat nemulţumiţi de calitatea lucrărilor. De altfel, chiar şi unii dintre ceilalţi medici stomatologi care au dorit să rămână în anonimat „
pentru a nu intra în gura dentistei” susţin că s-au săturat de faptul că aceasta recolează pacienţi din stradă şi, în ciuda reclamaţiilor depuse şi la Colegiul Medicilor Dentişti, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor sau Garda Financiară, nu a fost luată vreo măsură împotriva ei.