Cum e să-ți faci locuinţa visurilor tale, undeva la marginea oraşului, într-o zonă liniştită şi departe de traficul cotidian cu claxoane, vecini gălăgioşi, nebunie cu locul de parcare şi nervi cu adolescenţi manelişti? Minunat ar spune majoritatea botoşănenilor care şi-au ridicat case pe terenuri limitrofe municipiului. Nu însă şi o parte dintre cei care au optat pentru Cătămărăşti Deal, în apropierea unei ferme de păsări.
Zeci de case au fost construite în ultimii cinci ani de zile undeva pe teritoriul comunei Mihai Eminescu, la ieşire din Cătămărăşti Deal, în apropierea fostei Avicola. Printre locuitorii acestora se află şi
Dorina Aniculăese, care povesteşte că a muncit în Spania mai bine de un deceniu pentru a-şi construi locuinţa. S-a mutat în casa nouă în urmă cu aproximativ două săptămâni de zile, când însă a constatat cu stupoare că visul frumos s-a transformat într-un coşmar.
"Mirosuri, intoxicaţii...intră şi prin ferestre"
Motivul? Ferma de păsări care funcţionează în locul cunoscutei Avicola, care şi-a schimbat însă între timp proprietarii şi care emană un miros extrem de greu ce face imposibilă o inspiraţie normală a aerului. Evident, şi convieţuirea în zonă este una considerată o misiune aproape imposibilă de către cetăţenii care şi-au ridicat case în jur.
„
Acum, când bate vântul, ar trebui să fie aer curat. Vara nu se poate sta, vara mirosuri, intoxicaţii… acum încă s-a mai redus mirosul, azi noapte intra şi prin ferestre”, povesteşte
vecina gard în gard cu ferma de păsări, Dorina Aniculăese (foto jos).
Femeia a mai spus că umblată fiind prin „străinătăţuri” a avut ocazia de a vedea diverse ferme de creştere a animalelor şi că, din propriile cunoştinţe dar şi în urma căutărilor date pe... Google, ar exista o serie de sisteme de filtrare a aerului degajat din interior.
„
Ventilatoare! Eu nu văd că au pus acum salcâmi şi eu nu mai văd în curte. Înainte se vedeau grajdurile şi nişte turbine aşa mari cu un ventilator. Normal, m-am interesat, ar trebui nişte filtre de miros şi ştiu cum e, înţelegeţi? Casa o avem de patru ani de zile, dar ne-am mutat efectiv de două săptămâni. Eu când am cumpărat nu mirosea aşa tare, nu era aşa de populat”, a afirmat
Dorina Aniculăese, proprietara casei aflată în apropierea fermei. Botoşăneanca este decisă să înainteze un memoriu cu semnăturile celorlalţi oameni care locuiesc lângă ferma de păsări către organele abilitate, pentru a-i rezolva problema cu care se confruntă.
Deplasat la faţa locului, reporterul
Botoşăneanul a luat legătura şi cu reprezentanţii fermei de păsări, care au refuzat să comenteze în mod oficial situaţia creată, însă care au arătat disponibilitate în a discuta cu „vecina”. Un salariat al unităţii a stat de vorbă cu
Dorina Aniculăese şi a recunoscut că nu este singura de pe lunga listă a nemulţumiţilor privind mirosul din zonă, fiind înregistrate mai multe reclamaţii pe această linie.
"Dacă nu ventilăm puii, îi omorâm"
Problema pare să fie însă în altă curte şi anume la
Primăria Mihai Eminescu, arătată cu degetul pentru faptul că a eliberat autorizaţii de construcţii deşi legislaţia în vigoare interzice expres acest lucru. Mai exact, ar fi vorba despre o lege prin care la o distanţă de 1.000 de metri de ferme de animale sau păsări, construirea locuinţelor este interzisă.
„
Dvs. ştiţi că există o lege că Primăria nu are voie să dea autorizaţie de construcţie pe un perimetru de 1 km în jurul fermelor. Ferma asta este a fostei Avicole Botoşani, care este înfiinţată în 1982, d-na a venit acum patru,cinci ani de zile. Noi dacă nu ventilăm puii, îi omorâm”, a explicat
salariatul în cauză, care a mai completat că aceeaşi discuţie a purtat-o cu mai multe persoane care au case construite în apropiere şi care,
„s-au bucurat toţi când au cumpărat terenuri aici, dar nimeni nu s-a întrebat de ce au fost chilipiruri”.
[[banner]]
Reclamanta cu mirosul a fost primită şi în pavilionul administrativ al fermei, unde se afla unul dintre asociaţi, care la rându-i a arătat înţelegere şi a recunoscut mirosul şi disconfortul creat. Mai mult decât atât, reprezentanţii fermei au încercat să izoleze cele aproximativ 200.000 de păsări cu pături de vegetaţie şi garduri înalte. Problema ar fi însă în altă parte.
"Vecină dragă, eu nu am ce să fac"
„
Autorizaţiile s-au dat la 4 metri, ei ştiu treaba asta şi şi-au asumat acest risc. Greşeala a fost a Consiliului. La momentul când omul a venit după autorizaţie trebuia să-i spună: d-le vrei casa asta? Semnează hârtie şi fii atent că acolo este o fermă de creştere a puilor, semnează aici că nu ai să ai pretenţii asupra mirosului sau ce este acolo”, a explicat şi
asociatul fermei care a conchis:
„Nu suntem noi vinovaţi, noi am fost primii. Într-adevăr este miros. Noi nu facem altceva aici, noi respectăm legea şi nu suntem aşa… Vecină dragă, eu nu am ce să fac.”
"Ar trebui să se accepte unii pe alţii"
Cei vizaţi însă se apără şi pasează vina mai departe spre… locul din care a pornit şi anume oamenii care şi-au construit case în apropierea fermei.
„
Asta este adevărat, daR terenul este intravilan. Poţi să nu laşi omul să construiască? La urma urmei, dacă privim lucrurile mai clar, oamenii respectivi în momentul în care şi-au construit casele, dacă Avicola era acolo, nu ar avea de ce să facă scandal. Dacă Avicola este acolo de atâta timp, ei trebuiau să fie conştienţi de lucrul acesta la urma urmei”, a declarat
Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, care a văzut o singură soluţie de rezolvare a problemei: „
Probabil trebuie să se accepte unii pe alţii”.
Plângerile privitoare la mirosul cauzat de ferma de păsări au ajuns şi în atenţia comisarilor de la Garda de Mediu care au efectuat deja un control în zonă, care însă nu s-a finalizat negativ pentru persoana juridică.
„Ştiu problema, acolo este o problemă veche, au fost mai multe reclamaţii la adresa respectivei ferme, noi nu avem cum să intervenim, dl. respectă toate normele impuse şi este în regulă cu toate actele”, a declarat
Răzvan Rotaru, comisar şef Garda de Mediu.
Ferma de păsări din zona Cătămărăşti Deal funcţionează din 2005 şi are o capacitate de 200.000 de păsări. Unitatea este depopulată şi ulterior capacitată la maximum de mai multe ori pe lună şi respectă toate condiţiile din punct de vedere al normelor europene. Unitatea a fost verificată de 1 mai de inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor fără a fi depistate nereguli.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE:
Inspectorii sanitar veterinari „au descins” la un depozit de ouă – FOTO&VIDEO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Gigi Becali – ţeapă de peste 1 milion euro la Botoşani