Unul dintre scandalagii a ajuns în arestul Poliției.
Totul s-a petrecut pe terasa unui bar din Vama, județul Suceava.
Echipaje ale Poliției din Vama, dar și lucrători ai Poliției Câmpulung Moldovenesc s-au deplasat la barul cu pricina pentru a aplana lucrurile care începeau să scape de sub control.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că doi tineri, de 18 și 24 de ani, din comuna Hudești, județul Botoșani, au fost principalii protagoniști ai scandalului.
După ce au consumat băuturi alcoolice, cei doi s-au luat la ceartă cu doi localnici, pe care mai apoi i-au și lovit.
Unul dintre agresori a lovit-o cu o halbă în cap pe o tânără de 18 ani, din Vama, aflată și ea pe acea terasă.
Fata a avut nevoie de îngrijiri medicale și ulterior a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, scrie Monitorul de Suceava. De asemenea, cei doi turbulenți au distrus mai multe obiecte de mobilier de pe terasă.
Polițiștii au considerat că principalul vinovat de producerea scandalului și distrugerilor de pe terasa barului se face Claudiu-Andrei M., motiv pentru care au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
Tânărul este cercetat acum pentru mai multe infracțiuni, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Amenzi în magazinele care vând carne de la Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Polițiștii locali în „vizită” prin barurile din Botoșani: Au lăsat câteva amenzi la plecare
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024