Reprezentantii PD-L au depus ieri seara o plingere la Politie impotriva celor de la PSD. Democrat-liberalii au sesizat oamenilor legii faptul ca in Dorohoi social-democratii au montat deja in locuri publice bannere cu Mircea Geoana, candidatul formatiunii la alegerile prezidentiale. Aceasta in conditiile in care campania electorala incepe abia vineri la ora 0.00, iar potrivit legii pina in acel moment este interzis panotajul electoral.
“Dupa ce am facut sesizarea, intr-o ora si jumatate le-au dat jos”, ne-a declarat
Ion Diaconu, secretar general al PD-L Botosani.
O echipa
www.martorincomod.ro s-a deplasat ieri seara in al doilea municipiu al judetului, unde nu a vazut nici un banner electoral, de la nici o formatiune. De asemenea, nici in oras si nici la sediile filialelor de partide nu exista vreun afis electoral. Democrat-liberalii au dat insa asigurari ca bannerele au fost montate si ca s-au dat jos doar dupa depunerea unei sesizari la Politie.
Totusi, un membru al PD-L Dorohoi a reusit sa surprinda pe aparatul de fotografiat citeva instantanee din oras care, dupa cum se poate vedea alaturat, demonstreaza ca PSD a inceput la Dorohoi, muncipiu unde are primar, campania inainte de termen.