La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță care a transportat-o pe femeie la spital.
În seara zilei de 28 februarie 2022, patrula mobilă a Serviciului Ordine Publică și Pază Bunuri din cadrul Poliției Locale aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în Centrul Istoric a intervenit la o locuință din zonă, de unde se auzeau strigăte de ajutor și larmă, constatându-se că numitul L.A.J. și-a agresat mama, aplicându-i mai multe lovituri.
Polițiștii locali au folosit mijloacele din dotare, încătușând agresorul, care a fost condus și predat organelor de cercetar competente.
La fața locului s-a solicitat deplasarea unui echipaj din cadrul S.J.A. în vederea acordării îngrijirilor medicale persoanei agresate. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform Legii 61/1991.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii botoșăneni au oferit mărţişoare şi sfaturi pentru cetăţeni
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Misiune contracronometru pe Siret: Pompierii au salvat trei pescari din apele înghețate
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
1 Martie, sărbătoarea Mărțișorului: Origini, tradiții și curiozități despre simbolul primăverii
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Flori și recomandări rutiere: Polițiștii și RAR au marcat 1 Martie cu un gest inedit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Parcul Primăriei, împodobit cu mărțișoare de elevii botoșăneni la început de primăvară - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile