Scandal în Parlament în cursul zilei de miercuri.
Tăriceanu a condus, miercuri, în calitate de preşedinte de şedinţă, plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind numirea preşedintelui, a unui vicepreşedinte şi a doi membri în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
În cadrul dezbaterilor generale, deputatul USR Cristina Prună USR a precizat că ANRE este o nouă instituţie de reglemenare şi contol care ajunge în „curtea PSD”.
Liderul grupului PNL din Cameră, Raluca Turcan, a luat cuvântul şi a precizat că ANRE se aseamănă altor instituţii, precum Curtea de Conturi sau Avocatul Poporului, care se adaugă la „butoniera politică a PSD”.
„Azi se votează completarea structurii ANRE şi parlamentarii PNL nu înţeleg de ce trebuie să mai dăm vot în plen. Era suficientă decizia CExN al PSD sau declaraţia Parlamentului prin care asumaţi că adăugaţi ANRE la butoniera politică a instituţiilor controlate de PSD. Partidul-stat a început întâi cu Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, ASF...”, a spus Turcan.
Tăriceanu i-a atras atenţia de două ori că nu face referire la procedura discutată, respectiv la ANRE, şi că declaraţiile sale sunt politice iar în cele din urmă i-a tăiat microfonul Ralucăi Turcan, invocând în acest sens Regulamentul şedinţelor comune.
„Domnule preşedinte, sunteţi abuziv. Voi sta aici până când vă reveniţi”, i-a spus Turcan lui Tăriceanu.
La rândul său, Tăriceanu a reacţionat: „Confundaţi Parlamentul cu o piaţă publică. Respectaţi Regulamentul, altfel voi fi nevoit să cer chestorilor să facă ordine”.
În cele din urmă, Turcan a reuşit să îşi ducă la capăt declaraţia, precizând că PSD transformă ANRE într-o marionetă politică.
După Turcan a luat cuvântul şi deputatul PMP Eugen Tomac, care l-a comparat pe Tăriceanu cu fostul premier Adrian Năstase.
„Şi Năstase s-a străduit să închidă toate microfoanele şi nu l-a ajutat la nimic. Nu ăsta ar trebuie să fie comportamentul nostru aici. Ne uităm cu îngrijorare la această abordare cu privire a rolul pe care îl atribuiţi instituţiilor din subordinea Parlamentului. Şi Năstase şi-a dorit un control asupra instituţiilor şi nu i-a folosit la nimic”, a spus Tomac.(Sursa: Gândul)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024