Nemulţumit de hotărârea Consiliului de Onoare şi Arbitraj din cadrul organizaţiei judeţene a PNL, care i-a respins contestaţia privind rezultatul alegerilor de la Dorohoi, liberalul Mihai Axinte a atacat documentul la Curtea de Onoare şi Arbitraj Bucureşti, forul ierarhic superior, anunţă Evenimentul de Botoşani. El a trimis şi o notificare conducerii judeţene a partidului prin care a anunţat demersul făcut. Mihai Axinte spune că în judecarea contestaţiei, Consiliul de Onoare şi Arbitraj de la Botoşani nu a ţinut cont de toate elementele prezentate de el şi speră ca cei de la Bucureşti să-i dea dreptate. Mihai Axinte a reclamat că la alegerile structurilor de conducere a organizaţiei locale Dorohoi, din vara anului trecut, au votat oameni care nu erau membri de partid ori nu aveau acest drept, adică nu aveau vechimea necesară şi solicita anularea rezultatului alegerilor şi organizarea unor noi alegeri.
„Urmează să merg la Bucureşti, atunci când o să fiu chemat şi să-mi susţin cauza în faţa Curţii de Onoare şi Arbitraj. Dacă nici cei de la Bucureşti nu îmi vor da dreptate mă voi supune, nu o voi ataca mai departe în instanţă” a declarat Mihai Axinte care a ţinut să precizeze că la mai bine de jumătate de an de la alegerile interne, organizaţia de la Dorohoi este singura din judeţ care nu a fost validată de Biroul Teritorial Botoşani. Asta în condiţiile când conform statutului, interimatul unei conduceri locale nu poate să dureze mai mult de trei luni. Alin Sorin Clim (foto stînga), şeful liberalilor dorohoieni a declarat că structurile de conducere ale PNL Dorohoi vor fi validate în această perioadă de Biroul Teritorial Botoşani.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile