Articolul publicat în Botoșăneanul la începutul lunii cu referire la cadourile uneori exagerate oferite cadrelor didactice în luna Mărțișor a stârnit o patimă neașteptată. Mai ales în rândul unor educatori sau învățători care ar fi anulat cu totul serbările de 8 Martie dedicate mamelor.
Motivul ar fi respectivul articol în care însă nu s-a amintit deloc despre serbările care îi au în centru pe copii și activitățile specifice Mărțișorului, ci despre această practică devenită tradiție în România, aceea de a se strânge ostentativ bani pentru cadouri costisitoare. Nu neapărat doar în sistemul educațional.
Semnalul de alarmă care s-a dorit a fi tras de Botoșăneanul nu a pornit dintr-o frustrare a redacției, ci urmare a plângerilor anuale ale unor părinți care se regăsesc în situația repetată de a strânge bani pentru „doamnele de la școală”.
Nu puține sunt familiile în care veniturile sunt modeste și o astfel de contribuție la cadouri chiar este un efort. Și la fel de mult, nu puține sunt cazurile în care copiii ai căror părinți „nu pun bani pentru doamna” sunt marginalizați de ceilalți copii și neglijați de cadrele didactice de la clasă care primesc, în unele cazuri, și o listă cu sumele strânse.
Iată mesajul unui părinte: „Văd că toată lumea condamnă părinții pentru cadourile profesoarelor. Cunosc multe cazuri în care au fost părinți care nu au dat bani / nu au adus cadouri și copiii au fost marginalizați, anunțați în clasă că nu au adus nimic sau chiar primesc note mici. Aici a cui este vina?”.
(Ne rezervăm dreptul de a proteja identitatea persoanei care a transmis acest mesaj din motive pe care le-am explicat anterior).
Nu puține au fost situațiile în care educatoarele sau învățătoarele s-au arătat deranjate despre cadourile pe care le-au primit îngrijitoarele. Sau despre cine și cât ar fi meritat. Și discuțiile interminabile între părinți pe grupurile de WhatsApp.
Nu în ultimul rând, respectivul articol nu a avut menirea de a descuraja simplul gest de a se oferi o floare doamnei învățătoare sau educatoare. Dimpotrivă.
S-a ajuns însă la situația în care unii părinți să fie chestionați despre discuțiile cu jurnaliștii, iar copiii să sufere ca urmare a anulării serbărilor „din cauza articolului din Botoșăneanul”.
Părinților li s-ar fi transmis ferm: „din cauza celor apărute în presă, nu se mai organizează serbare”. Punct.
Situația poate fi una de tipul cauză-efect. Și nu putem să nu ne întrebăm: acolo unde au fost anulate serbările, motivul a fost faptul că s-au „interzis” și cadourile? Întrebare retorică, evident.
De exemplu, la o grădiniță din Botoșani, membrii unei grupe mari sunt tare triști că, deși au învățat poezia, nu mai au ocazia să o adreseze mamei, așa cum li s-a promis de către educatoare.
Din fericire însă, astfel de cazuri nu sunt numeroase, iar șefii de la Inspectoratul Școlar Județean încă nu au fost informați despre ele.
”Nu am primit nici măcar jumătate de sesizare să zicem așa vizavi de serbările care se organizează cu ocazia zilei de 8 Martie. Eu știu că în grădiniță se fac, se organizează activități. Și eu am copil la grădiniță și știu că joi fac o activitate în care să sărbătorească mamele, au fost invitate mamele,”
Gabriel Hârtie, inspector școlar general.
De asemenea, șeful educației botoșănene a ținut să clarifice încă o dată faptul că responsabilitatea în ceea ce privește ”atențiile” oferite de 8 Martie, aparține exclusiv părinților. În plus, serbările trebuie să se desfășoare.
”Nu avem o sesizare din partea unui părinte că a fost obligat să dea un cadou doamnei educatoare sau doamnei învățătoare, noi nu încurajăm astfel de practici, dar nici nu putem fi absurzi în condițiile în care un părinte vrea să dea o floare. Repet, părinții sunt adulți și ei pot decide dacă dau sau nu dau curs unor astfel de inițiative. Serbările trebuie să se desfășoare, mai ales că serbăm o zi tradițională. Din contră, eu știu că în grădiniță, în zilele de joi, vineri se fac astfel de activități,”
Gabriel Hârtie, inspector școlar general.
În cursul anului trecut, în municipiul Botoșani în discuțiile mai multor părinți s-a strecurat zvonul că la una dintre școli s-a ajuns în situația în care părinții ar fi strâns bani și i-ar fi cumpărat învățătoarei un autoturism, second-hand ce este drept. În ciuda eforturilor, niciunul dintre cei care cunoșteau povestea nu a dorit să divulge numele cadrului didactic, ci doar unitatea de învățământ la care avea clasă. Iar acest cadou a devenit extrem, extrem de greu de scos la iveală.
Întrebarea este, dacă se ajunge la situații în care părinții să cumpere mașini învățătoarelor sau educatoarelor, în anii viitori, la ce nivel se va ajunge cu cadourile?
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024