Miercuri seară, 5 august 2015, un echipaj de jandarmi s-a deplasat în urma unui apel telefonic pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, unde o persoană reclama producerea unui scandal în incinta unui bar.
Ajunși la fața locului, jandarmii au observat cum mesele din interiorul localului erau răsturnate, însă autorul nu era prezent.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 31 de ani este responsabil pentru incident, acesta nefiind de găsit la acel moment, deoarece a fugit când a observat că au fost anunțate organele de ordine. S-a procedat la continuarea verificărilor, scandalagiul fiind identificat în apropiere de bar și ulterior condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în vederea aplicării măsurilor legale.
Scandalagiul a fost sancționat, pentru „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii și expresii jignitoare sau vulgare”, „refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptățită a unui salariat al localului” și „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, cu amendă în valoare de 500 lei.
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Jandarmii au lansat o campanie națională pentru proteste pașnice – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Botoșănean REȚINUT seara trecută: Extrem de beat a rănit un șofer care circula regulamentar
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile