Doi botoșăneni au fost protagoniștii unui scandal ce a avut loc luni seara și care s-a terminat cu „vizite” la poliție și spital.
S-a întâmplat în satul Poiana unde un tânăr în vârstă de 23 de ani ar fi fost bătut de un bărbat de 54 de ani. Iar motivul este unul destul de frecvent în mediul rural și anume de la o bucată de pământ pe care se pasc oile. De obicei însă astfel de cazuri se întâmplă între bărbați cu vârste apropiate. Nu și de această dată.
Întreg scandalul ar fi avut loc chiar pe drumul din sat. Agresorul ar fi coborât din mașină, iar deși se anunța doar o discuție în contradictoriu, se pare că lucrurile au degenerat. Astfel, că bărbatul i-ar fi dat un cap în gură încât băiatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati.
Mai întâi a mers și a depus plângere la poliție, lucru confirmat și de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
” Se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca la finalizarea acestora sa fie propusă o soluție procedurală,''
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ
Inițial a refuzat să meargă la spital, însă întrucât a început să acuze dureri puternice s-a prezentat marți dimineață la UPU pentru îngrijiri. Tânărul prezenta mai multe răni la nivelul gurii, inclusiv o fractură de mandibulă.
În urma unor anchete se va stabili gradul de vinovăție a bărbatului violent.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024