După cum era de aşteptat, lansarea medicului Gabriel Oprişanu în cursa internă din PSD pentru desemnarea ca şi candidat la Primăria Botoşani a stârnit nemulţumirile şi reproşurile unora dintre colegi. De altfel, deşi s-a dorit ca şedinţa de la restaurantul „Dayan” să fie una mai discretă, contracandidaţii directorului de la Spitalul de Psihiatrie au aflat de ea înainte de desfăşurare.
"Nu îmi miroase a bine lansări dintr-astea prin crâşme"
La finalul acesteia nu şi-au ascuns consternarea pentru cele întâmplate.
„Aşa înţelege el să facă politică în PSD, el fiind de sorginte liberală”, a declarat
Costică Macaleţi. Acesta este preşedintele organizaţiei municipale a PSD şi unul dintre cei care aspiră la o nominalizare pentru Primăria Botoşani. El este convins că acţiunea a fost sprijinită tacit şi indirect de şefii organizaţiei judeţene.
„Nu comentez prea mult, cred că ceea ce a făcut el a fost cu girul cuiva, nici într-un caz al meu. Cred că trebuie să te adresezi altor foruri, dar tot din partidul nostru. N-a făcut-o fără să ştie cineva din staff-ul PSD… preşedinte, preşedinte executiv, secretar executiv”, a afirmat
deputatul. Potrivit acestuia, şefii filialei judeţene ar trebui să se autosesizeze asupra celor întâmplate şi să pună problema în discuţia organismelor de conducere de la Botoşani.
„Mie nu îmi miroase a bine lansări dintr-astea prin crâşme şi mai ales că nu trebuie considerată o lansare pentru că înţelegerea a fost să se facă un sondaj de opinie, dar nu am încă toate datele ca să mă pot pronunţa acum”, a mai spus
Macaleţi.
„Nu cunosc ce a fost acolo”
Nemulţumit de cele întâmplate s-a arătat şi preşedintele Tineretului Social Democrat.
„În partid s-a decis să se facă un sondaj în tot municipiul, nu în cadrul PSD”, ne-a spus
Răzvan Rotaru, care nu crede că ceea a făcut Oprişanu este tocmai fair-play. Vizat mai mult sau mai puţin de criticile unor colegi, preşedintele PSD Botoşani susţine că nu are prea multe informaţii despre acţiunea lui Gabriel Oprişanu deoarece sâmbătă a fost plecat la Dorohoi şi Darabani.
„Eu nu fac trimitere la statut pentru că în primul rând nu cunosc ce a fost acolo. Nu ştiu despre ce-i vorba. O să întreb colegii mei, să văd ce s-a întâmplat acolo. În orice caz, cei patru colegi ai noştri, şi îi ştiţi foarte bine care sunt, şi-au exprimat opţiunea de a începe să facă campanie, dar nu cunosc modalitatea de lansare sau ce a făcut domnia sa acolo. O să mă interesez şi după aceea o să văd dacă e statutar sau nestatutar”, ne-a declarat
senatorul Gheorghe Marcu.
Întrebări şi în timpul şedinţei
Toate acestea se întâmplă după ce chiar în timpul şedinţei Mircea Muraru, preşedintele unei organizaţii de cartier, l-a întrebat pe Oprişanu de ce nu iau parte la întâlnire şi ceilalţi trei PSD-işti care doresc să fie desemnaţi candidaţi ai USL la Primăria Botoşani. Acesta i-a răspuns că este o acţiune de campanie internă, iar fiecare şi-o derulează aşa cum înţelege. Printre alţii, la şedinţă au mai luat parte şi consilierul judeţean Constantin Manolache şi fostul inspectorul şcolar Mihaela Huncă.