După două zile în care județul Botoșani s-a aflat sub incidența mai multor avertizări meterologice, Consiliul Județean a ieșit cu primul comunicat privitor la activitățile de deszăpezire.
În această informare, conducerea de la Județ și-a exprimat nemulțumirea asupra faptului că a fost exclusă de prefect, din ședințele tehnice pentru gestionarea situației.
Redăm mai departe comunicarea transmisă cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin:
Consiliul Județean și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) depun toate eforturile posibile pentru a readuce la normal situația de pe drumurile județene și nu numai.
Facem eforturi supraomenești, am rugat și primarii și societățile care au utilaje și vor să ajute să o facă, pentru a crea alternative la drumurile naționale, pentru a salva oamenii care stau de ore bune blocați în nămeți. De exemplu, prin efortul cumulat al domnului primar din Prăjeni și DJDP Botoșani, în două ore, drumul va putea fi redat circulației, fiind o alternativă viabilă spre Iași! Le mulțumesc pentru deschiderea pe care au arătat-o!
Deși președintele CJ Botoșani, care este vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), nu a fost convocat la niciuna dintre ultimele trei ședințe pentru stabilirea planului de intervenție, Consiliul Județean, prin instituțiile din subordine, a intervenit pentru rezolvarea situației de maximă urgență.
Astfel, utilajele DJDP au acționat inclusiv pe drumurile naționale în zonele cele mai afectate de viscol, Vlădeni, precum și pe drumul Dorohoi – Darabani, pentru ca echipajele de urgență să poată ajunge la un caz medical foarte grav în Hudești. În cursul zilei de astăzi, domnul vicepreședinte Dorin Birta și domnul director Cătălin Gheorghian au coordonat din teren acțiunile de deszăpezire, fiind prezenți în mai multe zone ale județului.
Este regretabil că a trebuit să aflăm de la directorul INM București despre codul roșu din județ, că domnul prefect Sorin Cornilă „a ordonat” doar prezența anumitor persoane la ședințele CJSU, fără a convoca și reprezentanții Consiliului Județean, care au mai gestionat astfel de situații de criză și au experiența necesară de a lua cele mai bune soluții. Înțelegem că domnul Sorin Cornilă dorește să fie „vocea unică din județ”, dar în situațiile de criză trebuie să ne folosim de toate resursele, trebuie să facem front comun și să luăm deciziile optime pentru a nu lăsa oamenii să aștepte în troiene zeci de ore.
Noi, Consiliul Județean și instituțiile subordonate, vom căuta să facem tot ceea ce putem pentru a crea rute alternative pe drumurile județene și să intervenim și acolo unde este nevoie pe drumurile naționale sau comunale! Rețeaua de drumuri județene este de 652 de kilometri. Pentru a putea ajunge pe anumite sectoare de drum județean afectat, trebuie mai întâi redate circulației axele rutiere principale din care se face accesul.
Pentru noi, soarta botoșănenilor contează mai mult decât orgoliul unui politician aflat vremelnic într-o funcție de conducere!
Mulțumesc tuturor celor care au intervenit și intervin în aceste momente pentru deblocarea căilor rutiere!
Managerul teatrului pe scenă: Lăsați-mă o clipă să mă uit și să-mi dau seama că nu visez – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Actrița Maia Morgenstern a numit Botoșaniul orașul său de suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Bătaie cu bâta în Centrul Vechi: Un botoșănean, la un pas să omoare un om
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile