La câteva ore după producerea accidentului din bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde un BMW a lovit un copil de șase ani, polițiștii botoșăneni au reușit să identifice automobilul.
Acesta era parcat în localitatea Roma, într-o zonă mai ferită, în spatele unui bufet.
Când oamenii legii s-au prezentat alături de o autospecială de la SOS Savencu pentru a ridica autoturismul în vederea expertizării, a început scandalul.
Tânărul de 20 de ani, dar și tatăl acestuia, au încercat să zădărnicească urcarea mașinii pe platformă.
S-au spus vorbe grele, s-au proferat amenințări, proprietarul având un comportament recalcitrant.
Ba mai mult, tot el era cel care filma.
Într-un final, polițiștii și personalul companiei menționate au reușit să ridice mașina.
Culmea este că tot circul de la Roma a avut loc în condițiile în care tânărul aflat la volan avea permisul reținut, a făcut un accident și a părăsit locul în care evenimentul rutier s-a produs.
Oricum, conducătorul auto era tare mândru de BMW-ul său, deschizându-și un cont pe Instagram cu numărul mașinii, cont pe care și l-a inscripționat și pe o portieră.
Adio, colega de bancă: Elevii vor trebui să se rotească periodic în sălile de curs
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile