Problema gunoiului colectat din Suceava şi adus la groapa de gunoi de la marginea Botoşaniului a provocat dispute în Consiliul Local al municipiului din judeţul vecin. După cum v-am informat pe 19 mai, SC Rosal Grup SA, societatea care asigură salubrizarea Sucevei, nu îşi mai plătise facturile faţă de SC Urban Serv SA pentru depozitarea deşeurilor la Rediu tocmai din luna februarie.
I s-ar pune nişte bani "în braţe" PDL-istului Prigoană
Ca atare, Consiliul Local Suceava a discutat în şedinţa de joi o rectificare bugetară, la mai multe capitole de cheltuieli, cea mai mare sumă alocată fiind tocmai cea pentru salubrizare. Mai exact, conform Monitorului de Suceava, pe lângă fondurile prinse pentru salubrizarea Sucevei la începutul anului, au mai fost alocaţi suplimentar 2.300.000 de lei, din fondul de rezervă al bugetului local. Proiectul a fost aprobat, însă nu fără certuri.
Consilierul local PSD Ovidiu Donţu a dat un vot negativ acestui proiect de hotărâre, protestând faţă de faptului că firmei Rosal, a PDL-istului Silviu Prigoană, “i se pun în braţe” aceşti bani.
“Fondul de rezervă se foloseşte atunci când apar situaţii deosebite, de exemplu dacă ar fi în pericol podul de la Burdujeni, nu pentru salubrizare, unde sumele necesare puteau fi alocate de la întocmirea bugetului”, a spus Donţu.
“Numai transportul gunoiului la Botoşani ne costă peste 400.000 de lei lunar”
Primarul Ion Lungu i-a răspuns că lucrările de salubrizare nu se fac după o normă fixă, ci în funcţie de necesităţi, la fel cum şi cantitatea de gunoi produsă de suceveni, care trebuie transportată la groapa de gunoi de la Botoşani, diferă de la o perioadă la alta.
“Numai transportul gunoiului la Botoşani ne costă peste 400.000 de lei lunar, în plus. În total, factura unei luni, la salubrizare, depăşeşte 1.000.000 de lei, încât suplimentarea reprezintă plata pentru două luni şi ceva de activitate, în condiţiile în care noi a trebuit să le achităm datorii de peste 3.000.000 de lei, rămase de anul trecut”, a explicat
primarul Sucevei, Ion Lungu. Gunoiul din Suceava este adus la Botoşani deoarece majoritatea rampelor de profil din judeţul vecin au fost închise dat fiind că nu mai corespundeau normelor europene.