Acum câteva zile,
conducerea Urban Serv, care administrează
Piața Centrală din municipiu, semnala un conflict la una dintre mesele oferite „la liber”, unde funcționează regula „primul venit, primul servit”.
Mai exact, pe 20 ianuarie, pentru că nu s-au pus de acord cu privire la cine a ocupat primul spațiul de vânzare din zona
„Cuptorul de aur” din piață, doi comercianți s-au luat la harță.
A fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru ca apele să se calmeze. A doua zi, lucrurile au mers aparent bine, cei doi piețari, o femeie de origine ucraineană și un român, au căzut la pace și și-au văzut de comerț. Ieri însă, la două zile de la incident, „circul” a ajuns pe holurile spitalului, după ce
Zoia M., de 52 de ani, femeia care a intrat în conflict, a acuzat dureri puternice în urma altercației. Aceasta s-a prezentat la
Unitatea de Primiri Urgențe, unde medicii i-au administrat medicamente cu efect calmant.
După episodul de la spital, în locul pentru care s-a certat femeia, comercianții parcă abia așteaptă ca, dintr-un moment în altul, cineva să calce pe o mină. Una dintre comerciante se repede la reporteri cu o filmare incriminatoare, care
„dacă, ar fi publicată, ar exploda toată piața asta”, spune, întorcându-se cu spatele. Curajul de la început îi piere când
Amar S., îi spune, printre dinți, să nu fie
„îndrăzneață” și să nu
„întindă coarda”.
Versiunea lu
Amar, bărbatul de 42 de ani, presupusul agresor, arată cu totul altfel. Acesta spune că totul nu a fost decât o simplă „dispută” de teritoriu, dar care ar fi trebuit să se rezolve amiabil.
„Eu nu am nimic cu doamna, jumătatea ei e jumătatea ei, dacă vrea să mă lase și pe mine aici, să mă lase, am și eu copii de crescut. Eu n-am venit aici să bat pe nimeni, să încep scandaluri și să omor pe cineva”, spune comerciantul. De 15 ani, de când vine în
Piața Centrală, bărbatul spune că nu a avut nici un conflict cu nimeni, „
poate că am băut mai mult decât trebuia uneori, dar nu m-am legat absolut de nimeni, n-am deranjat pe nimeni”.
Se pare însă că femeia care spune că a fost agresată intenționează să meargă și mai departe și, deși a făcut pace cu colegul de tarabă, a făcut plângere la poliție și urmează să solicite eliberarea unui certificat medico-legal care să îi justifice plângerea.
„Dar pentru ce toate astea, nu știu, că eu nici n-am atins-o”, se apără presupusul agresor.
(C.B.)
CITEȘTE:
FAZA ZILEI: Ceartă aprinsă între doi piețari, la primele ore ale dimineții: I-au despărțit polițiștii – IATĂ de la ce s-au „aprins”
[[galerie-foto]]